Mihai Stoica l-a repezit și i-a răspuns dur lui Marcel Pușcaș, după ce fostul candidat la președinția FRF a criticat strategia de transferuri a celor de la FCSB. Ante Vukusic este mărul discordiei, iar managerul general al FCSB nu lasă nepedepsit atacul fostului mijlocaș al Stelei și al naționalei.
Marcel Pușcaș, fostul internațional român, a criticat aspru strategia de transferuri a celor de la FCSB și susține că nu înțelege cum atacantul Ante Vukusic a putut să ajungă la formația bucureșteană.
Ante Vukusic (29 de ani) a fost transferat de FCSB, liber de contract, în luna ianuarie, de la NK Olimpija Ljubljana.
”Pe Vukusic l-a recomandat Ăla care i-a mai recomandat pe Zenga, Protasov, Petre Marin, Ghionea, Nicoliță, Boștină, Dică, Iacob, Thereau, Varela, Chipciu, Rusescu, Keșeru, Planic, Olaru. Printre alții.
Ăla cu care, prin club, s-a ajuns de vreo 6 ori prin primăvară. Pe tine cine/ce te recomandă de ne ești superior? Unde ți-e catedra?”, a fost mesajul lui Mihai Stoica pe Facebook.
Citește și