MM Stoica a anunțat situația antrenorului de la FCSB. Oficialul roș-albaștrilor nu-și face griji în privința băncii tehnice, la ultimele meciuri oficiale după plecarea lui Nicolae Dică, Mihai Pintilii ocupând funcția de interimar.
Conducătorul FCSB a spus că la FCSB sunt doi antrenori cu licență UEFA PRO, aceștia fiind Leo Strizu și Ionuț Ilie.
Până în luna decembrie vicecampioana va folosi un antrenor cu licență Pro din cadrul clubului.
”Se face liber Daniel Isăilă”
”Avem doi antrenori cu licență Pro în curte. Totuși mai avem patru meciuri, nu trebuie să ne grăbim. Trebuie să fim atenți pentru că nu trebuie să ne grăbim deloc în luarea unei astfel de decizii.
Dacă de exemplu, nu îi doresc, se face liber Daniel Isăilă. Nu suntem după Daniel Isăilă, am dat doar un exemplu. Nu poți știi niciodată.
Vine un antrenor interesant, care a făcut performanță, a fost înaintea lui Mirel Rădoi, a făcut performanță și la Astra. Nu poți știi ce se va întâmpla în decembrie.
Gigi nu se bagă dacă echipa merge foarte bine. Gigi nu s-a băgat peste Reghecampf, nu s-a băgat nici acum la Craiova”.
”Pintilii nu poate să antreneze”
”Și cu Dică au fost patru meciuri câștigate la rând și a venit meciul ăla stupid cu U Cluj. Nu jucam extraordinar, dar nu jucam nici rău. A venit acea înfrângere.
Pintilii nu poate să antreneze, nu are licență. Nu are voie să antreneze, poate să se implice în procesul de pregătire, dar nu poate să antreneze. Vom aștepta până la finalul acestei perioade.
Nu avem acest antrenor acum. Gigi nu vrea străini, n-am cum să-i aduc străini. E o criză de antrenori, am o listă întreagă cu antrenori care au licență Pro. Leo Strizu și Ionuț Ilie sunt antrenorii cu licență Pro de la noi”, a mai spus MM Stoica, la TV OrangeSport.
”Vedeți că nu sunt doi de Stoichiță!”
”Eu, din fericire, am lucrat numai la echipe care jucau cu stadionul plin, poate mai puțin la Urziceni. Indicațiile se dau degeaba în timpul meciurilor pentru că e gălăgie mare, la pauză se dau indicațiile.
Vedeți că nu sunt doi de Stoichiță. Să știți că nu era ușor de convins. Gigi suna, mă suna pe mine, eu îi mai spuneam ce să facă, dar nu a vrut, îmi spunea să-l las.
La faza cu telefonul, era Bicfalvi care primise un cartonaș galben în meciul cu Rapid și risca să fie eliminat. Mă suna într-una, Stoichiță nu a vrut să-l schimbe și îmi spunea că-l convinge el pe Gigi.
Mă săturasem de câte ori mă suna și încercam să-l conving pe Stoichiță și i l-am dat la telefon. El atunci a reușit să-l convingă pe Gigi să îl lase pe Bicfalvi în teren”, a mai spus MM Stoica.
Citește și
Primul interviu al lui Mario Iorgulescu: ”Preferam să fiu în pârnaie”