Dinamo a umilit Universitatea Craiova, sâmbătă seară, scor 5-1, la „Arcul de Triumf”, trupa lui Nuno Campos a dat de pământ cu formația campioană a României.
Soro, Musi, Alex Pop, Cîrjan și Pascual au înscris golurile ce au răpus Craiova, în timp ce Nsimba a marcat pentru juveți.
Mircea Rednic, entuziasmat de Dinamo: „Notă specială pentru Nuno Campos, iar portarul de mult n-am văzut așa ceva”
Mircea Rednic (64 de ani), fostul antrenor de la Dinamo, a fost prezent în tribunele stadionului ”Arcul de Triumf” pentru a-și vedea ”pe viu” fosta echipă la treabă.
Portarul Alaa Bellaarouch (24 de ani), sosit de la Braga, a fost cel care l-a impresionat pe fostul jucător și antrenor din ”Ștefan cel Mare”, Rednic cucerind ultimul trofeu de campioană pentru Dinamo în 2007.
„Chestii pozitive ce trebuie spuse, mai ales că au fost. Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor de la Dinamo, clar. Indiferent de conjunctură, indiferent de ceea ce ar spune adversara, că Universitatea Craiova s-a concentrat pe meciul de Europa…
Când ești profesionist și ți se oferă șansa de a juca într-un astfel de meci, un derby, o confruntare a orgoliilor, dai totul și ceva mai mult, chiar dacă ai alt meci peste trei zile.
O notă specială pentru antrenorul Nuno Campos. S-a văzut clar că a pregătit jocul foarte bine, având în vedere că linia defensivă a oltenilor joacă avansat. I-a surprins de multe ori.
Un punct pozitiv – portarul (n.r. – Bellaarouch). De mult n-am mai văzut un goal-keeper care nu doar să aibă parade de efect într-un meci cu miză, dar și să aibă un joc de picior foarte bun”, a spus Rednic, după meci, potrivit GSP.ro.
Citește și
