Deian Sorescu (24 de ani) va reveni de joi la antrenamentele normale ale lui Dinamo, după ce astăzi a fost primit la Săftica, dar nu și să se antreneze cot la cot cu ceilalți coechipieri.
L-a excluis o săptămână în echipă, apoi marți jucătorul l-a înduplecat pe Iuliu Mureșan, administratorul special, să intermedieze împăcarea și să fie reprimit la pregătiri.
”Purgatoriu”
Azi dimineață, fotbalistul de 24 de ani s-a prezentat în cantonamentul de la Săftica. Rednic l-a direcționat către grupul „exilaților”, Costi Nica, Mihai Neicuțescu și Alex Răuță, ultimul cu probleme cardiace, care au prestat separat, sub comanda lui Iulian Mihăiescu.
”De joi e la antrenamentele lui Dinamo”, a reacționat Rednic, pentru GSP, atunci când a fost chestionat despre subiect. Semn că a trecut peste animozitățile cu jucătorul bănățean și este dispus să-i mai acorde o oportunitate de a-și reface imaginea.
Pe lista Craiovei
Mai ales că la iarnă atât Deian, cât și clubul intenționează să se despartă, iar Sorescu să se transfere, în sfărșit, în străinătate. Agenții săi deja îi caută un angajament în afara României, întrucât roș-albii nu ar vrea să-l cedeze în țară.
În afara lui FCSB, Deian a trezit și interesul celor de la CS Universitatea Craiova, susține sursa citată, care îl monitorizează pe bănățean pentru un transfer, pe același algoritm cu tranzacția din ianuarie 2020 a bunului său prieten, Dan Nistor. Și Iuliu Mureșan a admis că Dinamo este de acord cu mutarea, dar caută să obțină cât mai mulți bani de pe urma afacerii.
Citește și
PSD vrea puterea: premier, șefia Camerei Deputaților și 50% din ministere