--> -->

Minune cu Mihai Neșu: poate mânca, singur!

Fostul fotbalist Mihai Neșu, 37 de ani,  care și-a schimbat complet viața după accidentul suferit în timpul unui antrenament în Olanda, cunoscându-l cu adevărat pe Dumnezeu după acest moment, a transmis vești bune despre starea lui de sănătate. Fundația care îi poartă numele a postat marți seară, pe Facebook, un filmuleț emoționant.

Fostul fotbalist, internațional al României, arată de la Oradea lumii întregii că poate să mănânce din nou singur după aproape 10 ani de la teribilul accident în urma căruia a rămas imobilizat în scaun rulant.

”Bucurie mare! Mihai Neșu mănâncă singur cina la aproape 10 ani după accident! După cum observați Mihai este ajutat de niște ustensile speciale dar independența primită astfel e foarte importantă! Slavă lui Dumnezeu!”, scrie Mihai Nesu Foundation.

Pe 10 mai 2011, Mihai Neșu a suferit o accidentare gravă la coloană în timpul unui antrenament la echipa olandeză FC Utrecht. El a rămas paralizat de la gât în jos după ce s-a ciocnit cu un coleg de echipă, Alje Schut.

Fostul stelist a trecut peste mari dureri, fizice și sufletești, cu ajutorul credinței. Drept dovadă că pe video-ul postat pe Instagram se aude un cântec ortodox în greacă, Mihai fiind foarte apropiate de cele sfinte. ”Sunt mai fericit acum decât atunci când eram fotbalist. Înainte, eram ca un fulg în vânt. Acum, am descoperit sensul vieții”, a declarat ardeleanul.

Citește și

VIDEO Campion cu Dinamo, a luat calea credinței: ”Cale spre Împărăția Cerurilor”