Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat că săptămâna viitoare Comisia Naţională a Monumentelor Istorice va aproba documentaţia pentru consolidarea şi punerea în valoare a Teraselor Castelului Peleş.
Ce a promis Raluca Turcan
„Prin Institutul Naţional al Patrimoniului, Ministerul Culturii a finanţat elaborarea documentaţiei pentru consolidarea şi punerea în valoare a Teraselor Castelului Peleş, urmând ca soluţia optimă să fie aprobată de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice în data de 27 septembrie. Valoarea estimată a acestei intervenţii va fi cea stabilită în soluţia de avizare.
Evident că după acest moment vom putea demara procedura de atribuire pentru proiectare şi execuţie şi vom avea nevoie de un efort comun al tuturor celor care vor să păstreze vie viaţa din Castelul Peleş şi Castelul Pelişor şi o parte semnificativă din identitatea României noastre de astăzi”, a spus Turcan, în deschiderea conferinţei internaţionale „Patrimoniul cultural, natural şi construit la 150 de ani de la proiectarea castelului Peleş”.
Aproape 2 milioane de euro
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a mai arătat că marţi fost demarată licitaţia pentru intervenţii de urgenţă la acoperişurile castelelor Peleş şi Pelişor, bugetul estimat fiind de aproximativ 1,7 milioane de euro.
„Ieri a fost demarată procedura de atribuire a contractului pentru intervenţia în primă urgenţă la acoperişurile monumentelor istorice Castelul Peleş şi Castelul Pelişor, cu protejarea elementelor decorative şi a componentelor artistice. De asemenea se vor realiza şi reparaţii ale sistemului de instalaţii.
Valoarea contractului este una semnificativă şi se ridică la aproximativ 1,7 milioane de euro şi finanţarea aceasta este acordată de Ministerul Culturii prin Institutul Naţional al Patrimoniului”, a reamintit Turcan.
Aceasta a mai informat că a Ministerul Culturii a intervenit şi pentru refuncţionalizarea instalaţiei de căldură a Muzeului Peleş.
Citește și