Mihalcea pe făraș! Cine l-ar putea înlocui

Adrian Mihalcea, 44 de ani, ar putea deveni istorie pentru Dinamo București în cel mai scurt timp posibil. Antrenorul a înregistrat doar o remiză contra Iașiului, 1-1, contra lui Mircea Rednic, în Ștefan cel Mare, în această seară.

”Câinii” sunt în continuare pe loc retrogradabil la 1 punct de poziția de baraj, ocupată de moldoveni, la 3 de Sepsi, care a învins echipa lui Mihalcea pe stadionul Dinamo, în prima confruntare după reluarea sezonului. Situația dă fiori atât conducerii, cât și fanilor din programul socios DDB, care se implică tot mai mult în conducerea clubului. Până la a-l convinge pe Mircea Rednic să revină din vară în Ștefan cel Mare, roș-albii caută să rezolve situația urgent, ca echipa să-și revină și să facă puncte pentru a se salva.

hotel iceberg balcic-->

Mâine, ar putea fi ziua în care Mihalcea să fie eliberat din funcție. Soluții ar fi, scrie Gazeta Sporturilor, Viorel Moldovan, Gigi Mulțescu și Cornel Țălnar. Fostul antrenor al Chindiei, acum liber de contract, a mai fost dorit vara trecută de către ”câini”. Cel poreclit SMURD, Mulțescu este mereu o soluție de luat în seamă, în timp ce Țălnar era reprezentantul în România al spaniolilor Cortacero și Melero. Ulterior, pe listă au mai apărut Liviu Ciobotariu și Flavius Stoican! Bogdan Bălănescu l-a propus pe Florin Bratu, iar cei de la DDB i-au solicitat demisia managerului general, cu această ocazie!

hotel pam beach olimp-->

Citește și

Răspuns cinic al lui Arafat pentru protestarii din Piața Victoriei: ”Îi aștept la spital!”. Ce amenzi s-au dat


magic summer waves--> magic place aqua park crangasi-->

magic summer waves magic place aqua park crangasi
No Comments Yet

Comments are closed