Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, dezvăluie că s-a bucurat pentru promovarea lui Dinamo în Liga 1.
După Gigi Becali, care și-a făcut calcule legate de banii din bilete pe care îi ia la meciul cu Dinamo, și Mihai Stoica a salutat revenirea „câinilor” în prima divizie, dezvăluind că a avut emoții la returul cu FC Argeș.
Mihai Stoica, după promovarea lui Dinamo: „Am avut emoții. E o premieră pentru mine”
„Chiar nu am fost fals (n.r- când a spus că ar vrea Dinamo în Liga). Eu am plecat din țară și nu am putut vedea returul cu FC Argeș. Dar mă uitam pe telefon și chiar am avut emoții pentru Dinamo. Asta e o premieră pentru mine.
Și dacă juca în cupele europene nu puteam… Un stelist 100% e anti-Dinamo. Cum e și un dinamovist, anti-Steaua. Dar nu în situația asta.
E surpriza anului pentru mine. Am văzut echipa la început și am văzut că erau aceiași jucători care au retrogradat. Și au retrogradat nejucând nimic. Era clar că diferența dintre Dinamo și FC Argeș nu era aia. Și nu este aia. Individual, cred că FC Argeș e superioară”, a declarat oficialul roș-albaștrilor.
„Se poate supăra oricine, nu are lot de Liga 1”
„Când o echipă de calibrul lui Dinamo retrogradează trebuie infuzie de capital și adus jucători de Liga 1. Nu a adus nimic! Mă rog, câțiva străini… Luați echipa din barajul cu U Cluj și comparați-o cu cea din barajul cu FC Argeș. Nu e o diferență mare.
Dar de acum e o problemă foarte mare. Se poate supăra oricine. Din ce am văzut eu, Dinamo nu are lot de Liga 1. Nici Oțelul și nici Poli Iași nu au. Dinamo joacă fotbal, da. Dar una e să joci în Liga 2 și alta e în Liga 1. E diferență”, a spus Mihai Stoica la OrangeSport.
Dar de acum e o problemă foarte mare. Se poate supăra oricine. Din ce am văzut eu, Dinamo nu are lot de Liga 1. Nici Oțelul și nici Poli Iași nu au. Dinamo joacă fotbal, da. Dar una e să joci în Liga 2 și alta e în Liga 1. E diferență”, a spus Mihai Stoica la OrangeSport.
Reacția lui Ovidiu Burcă: „Rivalitatea ne ajută, și eu aș fi ținut cu Steaua”
După mesajul lui Mihai Stoica, Ovidiu Burcă, prezent în studio, a reacționat imediat: „Sunt în asentimentul lui. Pentru Dinamo, rivalitatea cu Steaua o ajută să crească. Această rivalitate va face mult bine fotbalului românesc. Dacă eram în situația lui MM, și eu țineam cu Steaua”.
Citește și
Regele Charles, întâmpinat de zeci de săteni la Viscri. Ce cadou a primit de la Dorin Cioabă.