Mihai Bobonete și soția lui și-au lăsat băiatul cu o bonă. Ce a urmat e demn de Las Fierbinți!

Mihai Bobonete a povestit în cadrul podcastului ”Da Bravo!”, în care l-a avut invitat pe Dani Oțil, despre o întâmplare neplăcută care a avut loc în urmă cu ceva timp în familia lui.

Actorul a povestit o peripeție pe care a avut-o cu o bonă, Ioana.

Femeii i-a fost lăsat în grijă băiețelul, când actorul și soția sa au plecat în Vama Veche.

A dat-o pe băutură. Bona!

„Noi am avut bonă, Ioana o chema, și când avea copilul 2 sau 3 ani ne-am decis să facem prima noastră ieșire la Vama Veche și să lăsăm bona cu copilul în week-end-ul ăla acasă. I-am explicat, i-am dat bani în plus și am plecat vineri la mare.

Și na, am ajuns destul de târziu, pe la 9 seara. și ne-am schimbat și noi de ieșit și am apucat să beau vreo două pahare. Pe la nouă jumătate, când știam că e ora de băiță, am zis să o las să-și facă treaba și apoi să sun și eu să vă dacă copilul a adormit”, a povestit Bobonete. A avut surpriza să afle că bona, de fapt, „drojdise” câteva pahare și abia reușea să lege cuvintele între ele, pentru a forma o propoziție.

Mihai Bobonete a întrebat-o dacă a consumat băuturi alcoolice, primind un răspuns afirmativ.

Cum a rezolvat situația

„Am sunat-o pe bonă să văd ce face copilul. Mi-a răspuns și mi-a zis că «Uite, copilul e bine, se doarme foarte bine, eu mă uit pe Antena 1 la concurs și vreau să-ți spun că Temișan pare că nu îmbătrânește.

Copilul e bine, eu am coborât mai devreme să-mi iau niște apă minerală de la chioșc, dar copilul doarme».

Și o întreb dacă a băut ceva. Și mi-a zis că două pahare înainte de culcare, că tot timpul bea și acasă. Nu putea să mai vorbească, am închis telefonul și norocul meu a fost că Andi venise vinerea aia în București și l-am sunat să meargă urgent acolo”, a povestit Mihai Bobonete în podcast.

Citește și

Dorian Popa își dă palme: ”Prostia! Mă uit și plâng”