Mica Unire, ceremonii restrânse. Iohannis: ”Prețioasă lecție ”eu ți-s frate, tu mi-ești frate!””

Încă în pandemie, Mica Unire va fi sărbătorită în țară prin ceremonii restrânse. Oamenii nu se vor prinde în Hora Unirii ca în fiecare an.

În anii trecuți, ziua de 24 ianuarie, când a avut loc Unirea Principatelor Române, se organizau evenimente de proporții, doar că în 2021 autoritățile au anunțat ceremenonii restrânse, cu respectarea măsurilor de prevenție.

Împlinirea a 162 de ani de la Mica Unire este marcată duminică în București și în ţară prin diferite manifestări. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Anca Dragu şi Ludovic Orban, participă, azi, la evenimentele dedicate zilei de 24 ianuarie. Orban va fi prezent la manifestările organizate la Focşani, care vor începe în jurul orei 12.45, iar Anca Dragu va participa, la ora 12.30, la ceremonia desfăşurată la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Dealul Patriarhiei Române din Bucureşti.

De Ziua Principatelor Române, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe vor oficia un Te Deum în toate bisericile, iar la sfârşitul slujbei vor fi trase clopotele timp de un minut. La Sfânta Liturghie oficiată duminică în Catedrala Patriarhală vor fi pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

Ziua de 24 ianuarie 1859 va reprezenta întotdeauna un eveniment major în istoria ţării noastre, este primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român. În data de 5/17 ianuarie 1859 au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București, profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de același domnitor, și aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza. Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au recunoscut într-un final unirea celor două principate.

Și Klaus Iohannis a ținut să transmită un mesaj românilor. ”Aducem astăzi un omagiu triumfului idealului Unirii Principatelor Române din 1859. (…) Acest moment strălucit nu s-ar fi putut înfăptui fără contribuția decisivă a unei personalități remarcabile. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei și al Țării Românești, a fost un eveniment gândit cu iscusință de cei din interiorul și din afara statului, români devotați și prieteni străini care au susținut nobilul ideal al Unirii.

Printr-o inovație politică și juridică greu de imaginat în climatul european de atunci, unioniștii generației pașoptiste au înfruntat forțele potrivnice și au realizat primul pas important în făurirea României moderne.

Reformele care au urmat Unirii Principatelor Române au pus bazele unui proces ireversibil de sincronizare și armonizare a spațiului politic și social românesc cu cel european. (…)

Moștenirea lăsată de arhitecții Unirii din 1859, deopotrivă instituțională și simbolică, reprezintă temelia solidă pe care să continuăm modernizarea României, una dintre direcțiile majore fiind consolidarea învățământului românesc, care să ofere o educație accesibilă și performantă. (…)

În același timp, România are un nou rol istoric, iar parcursul de acum se leagă indisolubil de apartenența la Uniunea Europeană și la NATO. Așa cum în lipsa unui crez unionist cele două Principate nu ar fi devenit un singur stat, fără principiile democratice care ne-au călăuzit drumul spre integrarea euro-atlantică nu putem să întărim instituțional statul pe mai departe.

Cea mai prețioasă lecție a paginilor vii de istorie de la momentul Unirii din 1859 este cea a unității și a solidarității, atât de frumos exprimată în imnul Unirii Principatelor: ”eu ți-s frate, tu mi-ești frate!”. Indiferent de obstacole, atât timp cât ne dorim cu toții o Românie mai bună, vom putea să ne atingem țelul dacă rămânem uniți și avem ca deziderat binele întregii națiuni”, a spus președintele țării.

Citește și

Viorica Dăncilă despre Liviu Dragnea: ”Ar fi un premier bun, dar a avut această frustrare”