Denumită și ”Perla Ardealului” sau ”Mica Elveție”, stațiunea Băile Tușnad este un loc absolut magic, de la apele vindecatoare până la peisajul majestic.
Care sunt atracțiile celei mai mici stațiuni din România
Aceasta și-a căpătat numele datorită cadrului natural fermecător din zonă, dar și din cauza mărimii, fiind cea mai mică staţiune din ţară.
Este situată în judeţul Harghita, pe malul râului Olt, înconjurată de munţii Harghita şi Bodoc, la o altitudine de 650m.
Datorită aerului puternic ozonat, bogat în aerosoli şi ioni negativi și a apelor minerale carbogazoase, Băile Tușnad sunt locul ideal pentru persoanele care suferă de afecțiuni cardiovasculare, ale sistemului nervos, afecțiuni digestive sau endocrine.
Staţiunea dispune de bază de tratament, unde se efectuează băi carbogazoase calde, aplicaţii cu parafină, hidroterapii şi fizioterapii, gimnastică medicală, electroterapie.
Complexul poate cura 800 de pacienţi pe zi iar bazinul în aer liber este alimentat de apele Izvorului Băilor.
Atracțiile din jurul stațiunii
Stațiunea atrage anual în jur de jumătate de milion de turişti iar în apropierea acesteia găsiți și alte obiective turistice precum:
– Lacul Sfânta Ana, lac de origine vulcanică, unicat in Europa Centrala si de Est.
– Tinovul Mohos, situat lângă Lacul Sf. Ana, declarat rezervație naturală, adăpostește specii rare de plante.
– Stânca Șoimilor.
– Mănăstirea Franciscană din Șumuleu Ciuc, deține una din cele mai rare instalații de orgă din Ardeal.
– Poiana Narciselor.
Citește și
Marcel Ciolacu are un fan-surpriză, Andrei Caramitru! ”Player big”