--> -->

Mesajul lui Burcă înainte de vacanță: ”Aveți grijă, altfel vine amenda!”

Dinamo așteaptă marți, 13 decembrie, o decizie uriașă din partea instanței, vizavi de noul plan de reorganizare modificat, care ar putea introduce clubul într-o nouă eră. Au tot fost amânări, însă sunt semnale că marți va fi ziua decisivă, în acest sens.

Trei etape accesibile

Jucătorii ”câinilor” au intrat deja în vacanță după meciul de Cupă cu Unirea Slobozia (3-3), elevii lui Ovidiu Burcă ieșind din această competiție. În schimb, ceea ce contează, în campionat, dinamoviștii au învins cu 2-0 la Brașov și s-au apropiat la două puncte de play-off, cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat.

Iar programul este unul accesibil pentru formația din Ștefan cel Mare. Meci acasă cu Unirea Constanța, apoi deplasare la Șelimbăr, echipă antrenată de Claudiu Niculescu, pentru ca ultima etapă să fie pe teren propriu cu Poli Timișoara.

Vacanță, dar și muncă pe cont propriu

De miercuri elevii lui Burcă sunt în vacanță, străinii au plecat spre casele lor, reunirea este prevăzută după prima săptămână din luna ianuarie, iar antrenamentele se vor relua la Săftica. Nu s-a stabilit încă vreun detaliu vizavi de vreun cantonament extern sau montan, în cazul în care va fi vreunul.

Jucătorii au intrat în vacanță, vor avea program la alegere până la Crăciun, pentru ca apoi să aibă fiecare de lucrat pe cont propriu până la revenirea la antrenamente.

Ședință

În cadrul unei ședințe cu echipa, Ovidiu Burcă le-a transmis exact că nu vrea să vadă jucători supraponderali la reunire, ba, mai mult, să nu fie rupți total de pregătirea fizică după aproape o lună de pauză.

De asemenea, pentru cine nu se supune programului, vor fi și penalizări, jucătorii au fost înștiințați că vor fi amendați.

Citește și

Președintele Austriei: ”Regret profund decizia guvernului”