ÎPS Teodosie i-a adunat pe români de Sfântul Andrei la Peșterea Sf. Apostol Andrei, iar ministerul de Interne a adus mulțumiri oficiale vizavi de cum a fost organizată această sărbătorire (vezi detalii aici).
Totodată, Arhiepiscopul Tomisului a militat, la Antena 3, pentru ca Guvernul să nu mai restricționeze activitatea religioasă în numele pandemiei.
”Închiderea Bisericii aduce tristețe, tristețea este început de boală. Omul care este vesel, este și sănătos. Putem păstra regulile sanitare în biserici. Ne-a fost încălcată autonomia față de stat, dreptul la religie. Fac un apel, nu cu revoltă!, ci cu sinceritate și cu obiectivitate.
Vorbesc în numele credincioșilor, eu nu caut binele meu, caut pe cel al tuturor și binele tuturor este a ne manifesta înaintea lui Dumnezeu pentru că sufletul este mai important decât trupul. Îmbolnăvești sufletul, îmbolnăvești și trupul. Toata Evanghelia abundă în asemenea exemple”, a declarat ÎPS Teodosie.
Citește și
Cel mai înalt turn din lume, în culorile drapelului României