Cum se dau banii la Dinamo. Prioritatea

Dinamo este la cel mai slab sezon din istoria de peste 70 de ani, fiind pe loc de baraj pentru menținerea în Liga 1.

Mai mult, problemele financiare au fost la ordinea zilei în acest sezon pentru „câini”.

Totul pentru jucătorii

Dacă jucătorii sunt plătiți la zi de conducerea lui Dinamo, nu același lucru se întâmplă și cu staff-ul auxiliar și angajații clubului, care au recurs și la gesturi extreme pentru a pleca de la club!

Conducerea ”câinilor” le-a transmis angajaților că nu-și vor primi salariile în perioada următoare pentru a-i putea remunera la zi pe jucători și pentru a-i face să dea totul pentru salvarea de la retrogradare.

”Jucătorii au prioritate acum”, a fost mesajul conducerii pentru angajații care nu și-au primit salariile în ultimele două luni.

Directorul sportiv a plecat

Din cauza faptului că nu și-a primit salariile la zi și pentru că nu i-a fost plătită chiria la apartamentul unde locuia în București, Mihai Matei, directorul sportiv de la Dinamo, e decis să-și dea demisia și să se mute acasă la Craiova.

Mihai Matei a venit la Dinamo în vara anului trecut după ce Astra Giurgiu a retrogradat, fiind dorit cu insistență de Iuliu Mureșan. La formația giurgiuveană a muncit timp de 12 ani, fiind cunoscut în anturajul său ca un simpatizant al lui Dinamo.

Acesta a jucat fotbal pentru cluburile ASA Tg. Mureș, Electroputere, Farul și Ceahlăul Piatra Neamț.

Citește și

Ioana Mihăilă îl atacă pe Rafila: ”Aruncă”