Medvedev amenință: ”Vom naționaliza”

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, continuă atitudinea amenințătoare a politicii de la Kremlin.

Mesaj pentru SUA și UE

Oficialul moscovit a precizat că Rusia va răspunde ”într-o manieră simetrică” la sancțiunile impuse de statele occidentale.

O posibilă măsură indicată de fostul președinte rus este naționalizarea proprietăților și bunurile deținute pe teritoriul rus de cetățeni americani și din statele membre UE, relatează agenția de stat rusă Tass, citată de Libertatea!

”Vom răspunde cu confiscarea bunurilor străinilor și companiilor străine în Rusia pe baza legii. Și poate, cu naționalizarea proprietăților persoanelor înregistrate în jurisdicții neprietenoase, precum UE, statele membre ale UE și o serie de state aliate lumii anglo-saxoane care vor lua parte la asta”, a transmis Medvedev pe pagina personală de Vkotakte, rețeaua de socializare folosită de Rusia.

”Din fericire, avem o vastă experiență și avem o lege pentru această problemă. Una dură”, a adăugat Medvedev. „Așadar, lucrurile cele mai interesante abia încep”, a continuat el.

După ce trupele ruse au invadat Ucraina, mai multe state au anunțat sancțiuni dure împotriva Rusiei. Uniunea Europeană a impus restricții pentru companii din domeniul financiar și tehnologic, împotriva a 64 de agenții ruse, inclusiv Administrația Prezidențială, Ministerul Rusiei Apărării, Serviciul Rus de Informații Externe (SVR) și alte structuri de stat, precum și companii din sectoarele industriale militare, energetice, construcții de avioane și financiare.

Răspuns pentru ”lista neagră”

De asemenea, aceste state au trecut pe lista neagră politicieni ruși de la vârful puterii, printre care președintele Vladimir Putin sau ministrul de externe Serghei Lavrov.

Ocidentalii au impus diverse sancțiuni, precum limitarea capacitatea Rusiei de a face afaceri în dolari, euro, lire sterline și yeni, oprirea capacității de a finanța și de a crește armata rusă, limitarea abilității de a colabora în domeniul high tech, blocarea a altor patru bănci importante din Rusia.

Totodată, adăugarea de nume pe lista elitelor rusești care vor fi sancționate. De asemenea, Marea Britanie a înghețat activele financiare din Marea Britanie a 100 de persoane/entități noi, a blocat accesul în spațiul său aerian a companiei de stat rus Aeroflot și va suspenda licențele de export ale produselor ce pot fi utilizate în scopuri militare, în cadrul unui pachet propriu de sancțiuni.

Cu toate acestea, statele vestice încă nu au luat de a deconecta Rusia de la sistemul global de plăţi interbancare SWIFT, care este văzută drept una din cele mai aspre sancțiuni cu care se poate confrunta Rusia, dar decizia poate fi o chestiune de zile întrucât mai multe state și-au schimba poziția inițială în care se opunea acestei sancțiuni.

Citește și

Olivia Steer: ”Zelenski? Nu cred!”