Medicul Monica Pop șochează: ”Poate faci leucemie de la acest vaccin!”. Autoritățile susțin că va fi voluntar

Un nume ce impune respect printre foarte mulți români, medicul oftalmolog Monica Pop, a făcut câteva afirmații care au creat o undă de șoc. Și sunt mulți conaționali speriați de acest lucru. Într-o intervenție la Antena3, ea s-a arătat îngrijorată de efectele secundare pe care acest vaccin le-ar putea avea în câțiva ani, sugerând chiar că oamenii ar putea dezvolta leucemie!

”Categoric nu mă voi vaccina și nici nu voi da vreun sfat cuiva să se vaccineze atâta timp cât acest vaccin e făcut în 3 luni”, a declarat Monica Pop. ”Dacă faceți leucemie, Doamne ferește!, după vaccinul coronavirus?! Cum poți știi inducția genetică pe care o face, atât din scurt? Peste 5 ani ne putem vaccina. Categoric. Domnule Gâdea, are efecte secundare pe termen scurt, dar cele pe termen lung? Peste trei ani face unul leucemie după ce a făcut vaccinul. Apoi, fac toți.

Domnule Gâdea, de unde știți ce se întâmplă peste un an? I-ați face copilului dumneavoastră vaccinul? Pericolul e foarte mare. Nimeni niciodată nu poate afirma că un vaccin este sigur. Poate peste zece ani, poate peste 5 ani”, a reacționat Monica Pop la ”Sinteza Zilei” la Antena 3.

Cercetarea pentru vaccin durează nu de trei luni, ci din ianuarie 2020. Sunt peste 170 de companii şi centre de cercetare, cu zeci de mii de specialiști, mulți lideri în domeniilor lor au lucrat în 2020 la dezvoltarea unui vaccin pentru noul coronavirus. Într-adevăr, nu se știe încă dacă va rezolva situația. Deja 6 dintre vaccinuri au fost aprobate pentru utilizarea limitată.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţase în septembrie că vaccinarea la scară largă a populaţiei ar putea începe cel mai probabil la mijlocul anului 2021. Autoritățile din România au afirmat în ultima perioadă că nu vor obliga populația să se vaccineze, ci vor lăsa la latitudinea fiecărui cetățean ce face.

Citește și

Dinamo a rezolvat o problemă urgentă! Cu cine vrea să înceapă Contra diseară