Medic arădean despre Covid-19: „E normal să ne fie frică”

Aradul este unul dintre cele 3 puncte indicate de Nelu Tătaru drept focare de infecție Covid-19 în țară. Județul este poarta de intrare în România pentru cei care vin din străinătate, astfel că arădenii au avut parte de zile în care au văzut cum la Nădlac situația a fost scăpată de sub control.

Acum, lucrurile par că s-au mai liniștit. Spitalul TBC din Grădiște este transformat în spital Covid-19, iar conf. dr. univ. Gheorghe Nini este cel care organizează activitatea acestuia.

„E normal să ne fie frică. E în firea omenească. Cred însă că lucrurile sunt mult mai echilibrate acum. Avem o altă siguranță în ceea ce privește existența materialelor de protecție, avem cred eu o bună comunicare. Neînțelegeri pot să apară oricând, dar trebuie să le gestionăm cu calm, să ne protejăm și să ne tratăm pacienții”, a declarat Nini pentru aradon.ro.

Doctorul spune că spitalul pe care-l conduce este pregătit.

„Pacienții sunt închiși în saloane. Sunt închiși deoarece așa prevede protocolul bolilor infecțioase extrem de contagioase, cum este cazul virusului SARS CoV-2. Dar, fiecare salon este dotat cu linie fixă de telefonie pentru a putea comunica, ori de câte ori este nevoie cu noi, cadrele medicale, dar și cu cei dragi. Fiecare salon are grup sanitar propriu și este dotat cu telefon, frigider și televizor. Personalul medical intră în saloane, cu echipament de protecție, de două ori pe zi sau ori de câte ori este solicitat. În momentul internării, pacienții găsesc pe patul de spital, lenjerie de unică folosință, pijama, șervețele, hârtie igienică. Așteptăm să ne sosească pachete pentru fiecare salon, care vor conține: termometru cu infraroșu, pulsoximetru, tensiometru electronic și stetoscop. Noi stăm la spital cât e nevoie. Trebuie să rămânem pe baricade”, a completat dr. Gheorghe Nini.

Citește și:

Gest SUPERB al preoților din județul Mureș