Jurnalistul Marius Tucă a declarat miercuri, la evenimentul de lansare a volumului ”Un spectator angajat”, scris de Adrian Năstase, că fostul premier social-democrat ”impunea foarte mare respect”.
Mai mult, a afirmat că României de azi îi lipsește ”echilibrul unui mare politician, aşa cum a fost Adrian Năstase”.
Cum a decurs prima întâlnire Tucă – Năstase
Tucă şi-a amintit de prima sa întâlnire cu Adrian Năstase, de la începutul anilor ’90, când acesta era preşedintele Camerei Deputaţilor.
„Era o Românie frumoasă, aşa, efervescentă, dar frumoasă, şi a avut o întâlnire cu ziariştii, cu şefii de ziare şi nu numai, de agenţii.
Era un pic de haos în partea asta unde stăteau jurnaliştii şi trebuie să recunosc că a fost primul politician care a impus respect. Impunea foarte mare respect şi linişte, nu prea vorbea nimeni.
Plus discursul, de atunci nu s-a schimbat nimic, de o eleganţă desăvârşită”, și-a amintit Tucă.
Alte cuvinte de apreciere
„Apropo de haosul de care vorbeam mai devreme – era nevoie de eleganţa şi de echilibrul unui mare politician, aşa cum a fost Adrian Năstase. (…)
Uitându-mă la haosul ăsta, care începe de la Afumaţi şi se termină la Vama Siret, o bună ilustraţie a ceea ce înseamnă România astăzi, aş putea spune cu atât mai mult că simţim lipsa unui politician cum e Adrian Năstase”, a adăugat jurnalistul.
Citește și
Reacția lui Florin Salam, acuzat că a lovit o tânără într-un hotel: „Dacă vor bani, să îmi spună”