Deian Sorescu, 23 de ani, este produsul de lux al dinamoviștilor pentru export. Iuliu Mureșan a declarat faptul că nici el, niciun alt oficial de la club nu sunt de acord ca internaționalul să fie cedat pe bani puțini, nu există nicio grabă de a-l vinde pe bănățean.
Deian Sorescu, cel mai valoros fotbalist rămas în lotul lui Dinamo, și-a declarat public nemulțumirea față de situația de la echipă. Mijlocașul așteaptă un transfer, iar soluția poate veni rapid, după cum afirmă Marius Șumudică.
”M-au sunat să mă întrebe de Cicâldău, da. Mă mai sună și alți directori sportivi. M-au întrebat și de Sorescu. Tot timpul am încercat să ajut. Sunt printre puținii care au luat jucători români unde au antrenat. Am un nume bun în Turcia și oamenii apelează la mine. Vorbesc mereu la superlativ despre jucători, este țara mea”, a spus Marius Șumudică, într-o conferință de presă.
Tehnicianul a pregătit în Turcia mai multe formații: Kayserispor, Gaziantep și Rizespor.
Sorescu a mai avut ofertă de la Legia Varșovia, la începutul verii, aproximativ 350.000 de euro.
Citește și
Mircea Diaconu, replică tăioasă pentru CTP: ”Îi fac cinstea să-i răspund?”