Marcel Ciolacu: „Mă duc eu la Antipa, dacă mai fac grevă!”

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că a primit din partea Ministerului Culturii propunerile pentru creșterile salariale ale angajaților din muzee.

El a precizat că va exista o analiză la Ministerul Finanțelor, iar săptămâna viitoare s-ar putea aproba creșterile salariale.

Speră ca „Noaptea Muzeelor” va fi în formație completă

Marcel Ciolacu și-a exprimat speranța că o dată cu această decizie, angajații din muzee vor reveni la sentimente mai bune și toate muzeele din România vor participa la ”Noaptea Muzeelor”.

”Discutăm azi și propunerile Ministerului Culturii privind rezolvarea problemelor de salarizare din muzeele țării, dar și pentru alte categorii unde sunt discrepanțe salariale.

Ministrul Finanțelor trebuie să ne confirme aplicarea acestor soluții și putem pregăti actul legislativ pentru a-l aproba săptămâna viitoare. Sunt convins că, în aceste condiții, Noaptea Muzeelor se va desfășura normal, cu întreaga listă a muzeelor deschisă publicului.”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

Ciolacu: „Mă duc eu la Antipa, dacă continuă protestul”

Premierul Marcel Ciolacu a spus, în cazul în care, angajații din muzee nu vor înceta protestele, sâmbătă seară, el se va duce la Muzeul ”Antipa”.

”Dacă mai fac grevă, merg eu la Antipa, sâmbătă seară”, a spus Marcel Ciolacu.

Citește și

Selly, la un summit organizat de NATO: „Nu vreau să trăiesc într-o lume unde AI decide ce este adevărat şi ce nu”