Marcel Ciolacu, ironic cu Klaus Iohannis: ”Când înjură PSD, scade PNL-ul în sondaje”

Ironie sau nu, președintele Klaus Iohannis și-a făcut o obișnuință de a critica PSD în intervențiile sale publice. Liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, a declarat că declarațiile șefului statului sunt cel mai bun barometru pentru el și formațiunea sa, întrucât, a spus el, când Iohannis iese și ia apărarea PNL, atacând PSD, acest lucru e interpretat că liberalii scad în sondaje.

“Am văzut multe sondaje de opinie. Am văzut şi sondaje când Partidul Social Democrat câştiga alegerile europarlamentare, cu 36%, 38%. Am avut cel mai mic scor din istoria Partidului Social Democrat. La fel văd şi sondaje de opinie acum. Momentan, noi am luat o hotărâre să nu facem sondaje de opinie, e adevărat, facem focus grupuri să vedem până la urmă ce îşi doresc românii şi care este agenda”, a explicat Ciolacu la B1TV.

“Urmărim televizorul la fel ca dumneavoastră şi vedem de câte ori iese preşedintele României să ţină apărarea PNL şi să înjure PSD-ul înseamnă că PNL-ul iarăşi scade în sondaje. Este cel mai bun barometru pentru noi la partid să ştim cum evoluează sondajele din România şi percepţiile în România.

Să aşteptăm votul, noi ne pregătim programul de guvernare, îl vom explica românilor în această lună de campanie electorală. Dacă câştigăm alegerile, în acel moment PSD în funcţie de scorurile electorale din Parlament şi cine o să intre în Parlament, o să prezentăm acest program de guvernare şi vedem dacă vom creiona o majoritate. Eu cred că PSD va fi pe primul loc la aceste alegeri”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Citește și

Eternul Gabriel Tamaș: ”Acolo e o zonă viticolă bună”. Satisfăcut că a evitat Dinamo

No Comments Yet

Comments are closed