Marcel Ciolacu despre Liviu Dragnea: ”Nu mi-e frică. Nu avem nevoie de un tătic, reprezintă trecutul”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a dezbătut diverse subiecte delicate despre oamenii importanți de dată recentă din partid în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D, neocolind întrebările jurnalistei.

Liderul social-democraților a punctat starea de tensiune din interior în ”era Liviu Dragnea”. Și a făcut o comparație între el, ca lider al PSD, și cel care acum ispășește o pedeapsă cu închisoarea, începând din 27 mai 2019.

”Am avut o întâlnire, la Sâmbăta, cu toți colegii mei și constatam relaxarea din interiorul partidului, noi fiind în opoziție, practic. Eu am impus în partid să mi se vorbească pe numele mic, Marcel. De critici, vă dau numărul lui Mihai Tudose să vă spună de câte ori m-a criticat. Sau Sorin Grindeanu, sau Gabi Firea. Acest partid nu are nevoie de încă un tătic și un om care să le știe pe toate. CEX-ul (n.red Comitetul Executiv intern) se transformase în pluton de execuție. Eu nu am exclus pe nimeni”, a explicat președintele PSD.

Chestionat dacă îi este frică de Liviu Dragnea, Ciolacu a fost ferm: ”Categoric, nu!”. A dezvoltat subiectul, spunând că, o dată cu eliberarea din închisoare, Liviu Dragnea nu va mai dori să activeze în PSD. ”Am avut o relație foarte complexă, și de șef… Am avut o perioadă în care ne sfătuiam foarte mult și comunicam. Am ieșit și am spus că toată strategia prin care a condus partidul nu a dus la rezultatele pe care le așteptam. Am avut discuții și despre partid, și despre viața noastră.

Apoi, a urmat o perioadă în care nu s-a mai putut comunica cu Liviu Dragnea, cu toate riscurile excluderii. Nu am fost exclus, am fost schimbat și din Guvern, și din partid. Nu am de ce să-mi fie frică. Țelul meu în viață nu e să rămân președintele PSD până la moarte. Nici țelul lui Liviu Dragnea nu este să preia partidul”, a spus Marcel Ciolacu. ”Liviu Dragnea reprezintă trecutul atât pentru mine, cât și pentru partid”, a fost concluzia trasă de liderul PSD vizavi de subiectul dezbătut.

Citește și

ROMÂNIA FRUMOASĂ Ediție aniversară a Maratonului Apuseni