”Maradona din Carpați” despre ”El Pibe de Oro”: ”Moartea unui geniu”. Două dueluri pe teren

Vestea morții lui Diego Maradona a șocat planeta în această seară. Toată lumea vorbește de trecerea în neființă, prematură, a genialul fotbalist (detalii aici). Am pierdut cu toții o mare stea a sportului!

Gică Hagi, cel supranumit ”Maradona din Carpați” pentru stilul său care semăna atât de mult cu starul argentinian, a fost și el bulversat când a aflat că s-a stins Diego. Cu durere, i-a spus lui Ovidiu Ioanițoaia, jurnalistul Gazetei Sporturilor: ”Este o zi de doliu pentru fotbal și pentru întreaga omenire. Simt o tristețe fără margini la moartea unui geniu care, și mai nedrept, a dispărut prea repede. Dumnezeu să-l odihnească pe unicul Diego Maradona”.

Gică Hagi și Diego Maradona s-au înfruntat la națională în 1982, într-un amical, 1-0 pentru sud-americani, și la CM 1990, în grupe, când România și Argentina au remizat, scor 1-1. Monzon a deschis atunci scorul în minutul 62, Balint reușind să egaleze în minutul 68. Diego era pe culmile gloriei: titlul mondial în 1986, două campionate, o Cupă, o Supercupă a Italiei și Cupa UEFA cu Napoli. Gică tocmai semnase un contract fabulos pentru acele vremuri cu Real Madrid, avea în spate o finală și o semifinală de Champions League și o cotă de top pe Bătrânul Continent.

Citește și

UPDATE Suporterii pun condiții pentru a mai finanța Dinamo: ”Aveți două soluții financiare!”

No Comments Yet

Comments are closed