Mănăstirea Govora este un lăcaș de cult ortodox din județul Vâlcea care nu merită să fie ocolit de credincioși, dar și de turiștii care sunt interesați de istoria neamului românesc.
Govora, ca aproape toate mănăstirile din țară, a fost nu numai un izvor de lumină duhovnicească, ci prin construcție ei a constituit în același timp și o cetate de apărare în vremuri de restriște. Are hramul Adormirea Maicii Domnului și este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească, fiind sfințită în anul 1485.
Mănăstirea este situată la poalele dealului Coșul Mare pe raza comunei Mihăești, pe fosta moșie Hința, la 6 km de Băile Govora și la 18 km de orașul Râmnicul Vâlcea.
Este un monument arhitectonic medieval de o rară frumusețe pe care l-am vizitat și noi weekendul trecut. M-au impresionat clopotnița îmbrăcată natural de plante și pictura din pridvor, acolo unde se în loc de scena Judecății de Apoi este pictată Maica Domnului încoronată care poartă aripi de vultur. O explicație poate fi că la Sfârșitul Veacurilor preasfânta Născătoare de Dumnezeu îi va acoperi pe cei care-i cer ajutorul.
Numele acestei mănăstiri, Govora, vine de la cuvântul slavon ”gavariti”, care se traduce ”a vorbi”, ”a spune”, sau ”izvor”, ”murmur de izvor”, ori din dialectul traco-dac, însemnând ”adâncitură”, vale cu multe izvoare.
A fost ridicată parțial în secolul al XIV-lea, sub domnia lui Vlad Dracul, dar pustiită de boierul Albu cel Mare în vremea lui Vlad Țepeș(1448-1476) și refăcută de Vlad Călugărul și Radu cel Mare, între anii 1492-1496. Matei Basarab repară în întregime mănăstirea între anii 1640 și 1645 și instalează aici o tiparniță dăruită de Sfântul Petru Movilă de la Kiev. Constantin Brâncoveanu, prin ieromonahul Paisie, starețul mănăstirii Govora în acea vreme, renovează și completează ansamblul monahal cu clopotniță și clădirile de pe latura stângă și de nord. Din data de 20 iulie 1959 este transformată de către regimul comunist în mănăstire de maici. Se aduc atunci 21 de călugărițe de la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea.
Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub turnul clopotniță, care este etajat pe patru nivele, având o înălțime de aproximativ 15 metri și o grosime a zidurilor de circa doi metri. Incinta mănăstirii este de formă poligonală, aproape trapezoidală, având lungimea, pe axul est-vest de 60 de metri, cu latura vestică măsurând 67 de metri și cea estică 30 metri. Incinta este încadrată de un puternic zid exterior, pe care sunt situate încăperile folosite drept chilii, precum și beciurile de suprafață. Chiliile sunt dispuse pe două niveluri, un parter supraînălțat și un etaj, acesta din urmă fiind adăugat în secolul al XIX-lea.
Biserica centrală a mănăstirii, închinată Maicii Domnului, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, așa cum se prezintă azi, datează din timpul Sfântului Constantin Brâncoveanu. Are o singură turlă, așezată de naos și o cornișă de cărămidă în formă de dinți de fierăstrău. Catapeteasma este din lemn de tei aurit, sculptată în stil brâncovenesc. Pictura bisericii este lucrată în frescă, fiind executată în anii 1711-1712.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Mănăstirea Govora, datează din anul 1530 și este zugrăvită după modelul numit ”Hodighitria”, adică ”Îndrumătioarea”. Este realizată în tonalități calde, de brun, ocru, verde și roșu închis, pe un bogat fundal aurit.
Din 2010 mănăstirea dispune de o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Pantanassa, originalul găsindu-se la Mănăstirea Vatoped de la Muntele Athos.
Maica Taisia de la Mănăstirea Govora: ”Să folosim medicamentele pe care le știm noi”
Maica Taisia de la Mănăstirea Govora ne-a ținut un cuvânt de folos prin care ne-a îndemnat să nu ne temem de nicio boală.
”Am avut o maică bolnavă. Dimineața îi făceam apă cu oțet și cu sare, dar din cap până în picioare, toată udă, pe la prânz, frecție cu pălincă. L-a întrebat cineva pe părintele Arsenie Boca, pe care l-am cunoscut: Părinte, avem voie să folosim alcoolul? Părintele a spus: Da, dimineața înainte de masă, o linguriță. Așa și noi, o linguriță, în rest, numai ca frecție. Și i-am făcut frecție cu pălincă din cap până în picioare. Și a scăpat.
Să folosim medicamentele pe care le știm noi. Iar doctorul cel mai mare cine e? Domnul Iisus Hristos. E doctor al sufletelor și al trupurilor. Ne tratăm cu oțet și cu sare și cu Sfânta Împărtășanie. Și să știți că dacă nu ne-am spovedit sincer păcatele spune Sfântul Apostol Pavel, de aceea mulți s-au îmbolnăvit și unii chiar au și murit, pentru că nu și-au spovedit păcatele sincer.
Dragii mei, nu avem ce ascunde. Am greșit, toți greșim în felul nostru de a fi. Fiecare facem păcate, dar marea Taină a Spovedaniei și iertarea pe care ne-o dă duhovnicul, sunt dumnezeiești. Dar dacă nu e spovedania sinceră chiar dacă ne împărtășim, tot așa rămânem.
Dacă suntem spovediți sincer și spunem că am bârfit, am mințit, fără să găsim scuze, furtul e furt, nu poți să te duci la spovedanie să spui că am furat un măr sau am furat o găină. Măr sau găină, nu contează, tot furt e. Spune păcatele, că Dumnezeu ne iartă, e Tatăl nostru. Care dintre dumnevoastră nu v-ați iertat copilul când și-a cerut iertare? Chiar dacă greșim, suntem copii lui, dar dacă spovedania e sinceră, pe toți ne iartă.
Am auzit de multe ori creștini aici la mănăstire care ziceau: ”Măicuță, aș vrea să mă spovedesc la preotul dumneavoastră”. Iar eu am întrebat-o: ”Dar tu nu ai duhovnicul dumitale?” Ea mi-a spus: ”Ba da. Dar mi-a dat prea mare canon.”
Dragii mei, canonul nu înseamnă pedeapsă. Canonul înseamnă îndreptare. Duhovnicul ne dă un canon după măsura greșelii. Dar dacă noi îl primim cu bucurie, ne ispășim păcatul. Ce ne-a dat preotul trebuie să facem 100%. Nu astăzi fac, mâine nu fac, poimâine mă duc iar și mă spovedesc.
”Dumnezeu ne poartă de grijă și poate să vină orice boală peste noi”
Părintele Arsenie zice așa: ”Păcatul neispășit, degeaba e spovedit.” Adică nu ți-a părut rău. Nu ai regretat că l-ai făcut și cauți să-l mai repeți. Noi niciodată nu o să ajungem să ne împărtășim cu vrednicie, ci cu mila lui Dumnezeu. El ne poartă de grijă și poate să vină orice boală peste noi.
Mă întreabă o creștină la telefon, anul trecut, când nu era voie să iasă din camere, să stați în apartament: ”Măicuță, nu mai pot suporta, ce să fac? Sunt de săptămâni în casă, eu nu mai pot să mai suport”. Iar eu i-am zis: ”Dragă, pe mine dacă cineva m-ar lăsa în chilia mea trei săptămâni, să îmi gătesc, să mănânc și să mă rog, eu m-aș simți bine”. Dar ea: ”Cum, că nu mai pot? Curățenie am făcut, de rugat m-am rugat, cutare, cutare, am făcut”. Și atunci o întreb fără să-mi dau seama că nu a citit niciodată Sfânta Scriptură: ”Draga mea, dar dumneata nu ai o Biblie în casă? Du-te și cumpără când ai cele două ore o Mică Biblie și o să vezi că nu o să zici că ai timp prea mult și te oftici de supărare”. Zis și făcut, se duce doamna, își cumpără o Mică Biblie, după o săptămână m-am gândit că nu mă mai sună. Dar m-a sunat: ”Măicuță, sunt așa de bucuroasă. Vai măicuță, păi eu am fost oarbă până acum”. Și a citit timp de un an Sfânta Scriptură. Bucuriile nu vin numai că ai ajuns până la o biserică, ai aprins o lumânare. Nu. Vin în urma rugăciunii, în urma ispășirii păcatelor cu bună știință că ai greșit.
Pe noi ne învățau măicuțele când am venit eu la mănăstire, acum 47 de ani: ”Sora Ludovica, eu aici am Biblia, începi în fiecare seară să citești. Și ziua ascultări. Puțin de ai citi într-o zi, un verset, altă dată un capitol, să citești în fiecare zi, și ai să vezi că o să o termini. Dacă nu, n-o să o citești niciodată”.
Deci dragii mei, Biblia să o aveți pe masă și fuge și cel rău, că unde este Biblia în cameră, diavolul nu poate intra. Fuge și cel rău și ne umplem de Duh Sfânt. Că fără Duhul Sfânt, zice Sfântul Serafim de Sarov, n-avem niciun rost în viață. Trebuie să muncim, să spălăm, să facem mâncare. Dar trebuie să avem prezența domnului Hristos în fiecare secundă. Când suntem la servici: ”Doamne ajută-mă să pot să trec astăzi peste situația respectivă” Dacă e un servici mai ușor putem spune Rugăciunea Inimii: ”Doamne Iisuse Hristoase, miluește-mă pe mine păcătosul”, a spus cuvânt de folos Maica Taisia de la mănăstirea Govora.
Apoi a povestit un scurt istoric al mănăstirii:
”Așa cum se prezintă biserica noastră este din perioada brâncovenească, 1700, dar e pe temeliile lui Radu cel Mare, 1493. Mai avem un hrisov, o scrisoare a lui Vlad Călugărul, în care ni se spune că înzestrează mănăstirea Govora cu câteva moșii. Mănăstirea exista înainte de Radu cel Mare, dar pentru că Radu cel Mare se ocupă îndeaproape de mănăstire este considerat întemeietorul istoric al acestei mănăstiri.
Pictura este originală din timpul lui Constantin Brâncoveanu, 1711-1712. Pictorii aparțin vestitei școli de zugravi de la Hurezi. Iconostasul sau tâmpla este sculptat în lemn de tei și aurit frumos împodobit cu motive florale, frunze de viță și struguri, simbol al bucuriei și al reînvierii, frunze stejar, simbol al tăriei spirituale, aparține perioadei brâncovenești.
Inclusiv icoanele de pe iconostas, toate sunt originale din perioada brâncovenească. Cele două strane de la care măicuțele înalță rugăciuni în fiecare zi, iarăși aparțin perioadei brâncovenești. Cele două iconostase mai micuțe și scaunul arhieresc sunt lucrate mai recent la mănăstirea Cozia. Afară o să putem observa o pictură unicat, Maica Domnului cu aripi. Maica Domnului apare și cu Sfântul Acoperământ și cu aripi ca de vultur. Ea apără ierarhia bisericească, pe toți credincioșii, până la cei încoronați. Dar pentru că Maica Domnului are aripi ca de vultur are semnificația că ea nu doar ne acoperă, ci și ne înalță la cer și face legături între cele două biserici. Biserica luptătoare fiind noi cei de pe pământ și biserica triumfătoare fiind îngerii din cer.
Dar oare de ce îi zicem noi biserica luptătoare? Pentru că venim aici și ne luptăm în viață cu părțile noastre mai puțin plăcute. Eliminăm partea negativă, mânia, invidia și toate celelalte păcate de care suntem stăpâniți, vom face parte din biserica triumfătoare din care fac parte sfinții, care au fost oameni ca și noi. Dar au știut să fie buni, au știut să fie milostivi, au știut să ierte.
Uitați ce ne spunea părintele Arsenie Papacioc când participam la cursurile de ghizi: ”A întâlnit un necăjit în orașul Techirghiol care i-a cerut un bănuț. Și i-a spus că nu are niciun leu la el. ”Ceea ce am, îți dau, te binecuvântez în numele Domnului”. Și el i-a spus: ”Părinte, dumneata mi-ai dat mai mult decât toți. Nu m-ai disprețuit. M-ai făcut frate. Eu câștig, nu pot să zic, dar mai multă otravă. Chiar de un dă un leu, mă spală și mă trimit să muncesc, că sunt bețiv, iar când ajung acasă mă simt așa de otrăvit că zic: Doamne, să nu ajungă și el în situația mea să cerșească ca să vadă cât e de greu”.
Un om necăjit nu are nevoie numai de bani sau de alimente. Are nevoie și de un cuvânt bun, are nevoie să nu fie disprețuit, că e tare greu să fii pus deoparte. Dragii mei, ca să facem parte din biserica triumfătoare trebuie să mai fim și milostivi. Nu ne cere Dumnezeu să ne vindem apartamentul sau mașina, dar să nu trecem indiferenți față de cel care ne întinde o mână de ajutor. Dacă avem un bănuț, îl dăm, fără să ocărâm”, a mai explicat Maica Taisia.
Istoric pe larg al mănăstirii
”Am văzut că în întreaga țară e foamete și sete, nu însă de pâine și apă, ci de vădită hrană și adăpare duhovnicească” Matei Basarab, domn al Țării Românești între anii 1632-1654
Atestată în documente ca existând încă din timpul domnitorilor Vlad Dracul și Vlad Țepeș, Mănăstirea Govora , susținută o perioadă cu danii de Vlad Călugărul, a fost rezidită de către voievodul Radu cel Mare încă din primul său an de domnie, fiindcă ”eu,…Radul voevod…și cu cei de Dumnezeu dăruiți copiii mei și doamna mea Cătălina și frații mei, Mircea, Vladula și Vlad…am văzut-o părăsită, lipsită de binecinstitorii domni și preafericiții ctitori, bunicii și străbunicii noștri, până ce în cele din urmă a rămas în seama celor mai sus ziși” (hrisov din 1497).
În cursul veacului al XVII-lea, mănăstirea e atestată și cu titlul de ”lavră chinovitică”, urmare, poate, a unei reorganizări și a însemnătății deosebite ca centru de cultură bisericească sub Matei Barasarab. Vechea biserică a lui Radu cel Mare cu hramul Adormirea Maicii Domnului, se pare, o construcție de plan drept, a dăinuit până la începutul secolului al XVIII-lea.
Cândva, în jurul anului 1701, sfântul Constantin Brâncoveanu l-a împuternicit pe egumenul Paisie pentru a reface această venerabilă mănăstire domnească. Fiind ”prea învechită și crăpată cât îi venise vremea a cădea”, după cum mărturisește pisania brâncovenească, vechea biserică a fost dărâmată și a fost clădită o alta pe plan triconc, cu turlă pe naos și pridvor deschis pe coloane de piatră, o construcție tipică epocii brâncovenești. Tot atunci, pe latura estică a incintei au fost reconstruite turnul clopotniță și clădirea tiparniței, o frumoasă casă etajată, cu o galerie deschisă cu arcade către biserică, ce conduce către un foișor orientat spre grădinile mănăstirii.
Mănăstirea domnitorului Radu cel Mare a primit un loc de cinste în rândul marilor centre monastice de cultură, alături de Bistrița, Dealul și Câmpulung, atunci când aici s-au format caligrafi, scriitori și împodobitori de manuscrise, atât de necesari pentru pravila bisericească, cât și pentru hrana sufletească.
În perioada în care a fost egumen la Mănăstirea Govora, Meletie Macedoneanul (1634-1640) a organizat, din porunca lui Matei Basarab, o tipografie cu materiale aduse de la Kiev, tipărindu-se astfel Psaltirea slavonă (1637) și Ceaslovul slavon, urmate de două tipărituri în limba română: Pravila cea mică(1640) și Evanghelia învățătoare sau Cazania(1642).
Întregul edificiu are echilibru și proporții armonioase, în ciuda sobrietății izbitoare. Pereții exteriori, netezi, cu ferestruicile înguste cuprinse între ancadramentele de piatră cu sculptură foarte plată și dublate de un chenar pictat cu motive vegetale și geometrice, dau o notă de severitate calmă edificiului, îndepărtând monotonia arhitectonică.
Picturile murale ale bisericii și icoanele tâmplei au fost realizate între anii 1710-1711 de zugravii Școlii de pictură de la Hurezi, Iosif ieromonahul, Hranite și Teodosie. Se remarcă prin unitate stilistică, merit al colaborării dintre cei trei zugravi, care au lucrat în mai multe echipe împreună, realizând picturi la schitul hurezean Sfinții Apostoli, schitul bistrițean Păpușa și Mănăstirea Surpatele.
Pridvorul Govorei, pictat de Ștefan preotul către anul 1712, reține, pe de o parte, trăsături de program din pictura brâncovenească anterioară, dar, totodată, se deosebește de aceasta prin unele structuri iconografice cu caracter singular. Parabolele lucrătorilor și Bunul samarinean trimit, împreună cu textele de pe filacterele profeților, spre momentul Judecății de Apoi, dar, paradoxal, aceasta lipsește, fiind înlocuită de o imagine care evocă reprezentările Acoperământului, în care Maica Domnului poartă aripi și este încoronată.
Această reprezentare a Maicii Domnului care poartă aripi este probabil inspirată din rândurile scrise de Ioan Evanghelistul: ”Maicii Domnului i se dau aripile marelui vultur, ia pruncul și zboară din fața balaurului în pustie, pentru un timp” (Apocalipsa XII). Semnificația acestui acoperământ se leagă de faptul că Maica Domnului îi ocrotește și îi ajută pe toți cei care îi cer ajutorul.
Ca și la Surpatele sau Fedeleșoiu, părțile superioare ale pronaosului sunt dedicate cântărilor mariale. Calota este pictată cu chipul Maicii lui Dumnezeu orantă, iar timpanele conțin Axioanele Liturghiilor Sfinților Vasile și Ioan Gură de Aur, Stihira Nașterii Domnului și, identificabil ipotetic, troparul Litiei.
Registrul interior, în schimb, este ocupat aproape în întregime cu tablourile votive ale primilor ctitori și ale celor noi, împreună cu ispravnici, ostenitori și ierarhii Bisericii din acele vremuri. Pe peretele estic, două perechi de sfinți, Varlaam și Ioasaf și Sfinții Împărați Constantin și Elena, întregesc programul iconografic cu un subtil discurs parenetic, conceput în mediul hurezean și adresat capetelor încoronate.
Iconostasul, pictat pe panourile inferioare cu exuberante vase cu flori orientale, este datat a fi din anul 1701. Stranele, cu rozete sculptate și încrustații, datează din aceeași perioadă.
Naosul este pictat în părțile superioare, după o tradiție reluată la mai multe biserici brâncovenești, cu manifestările Împăratului Slavei – Schimbarea la Față, Răstignirea (pe latura de veste) și Pogorârea la iad.
Ciclul de praznice hristologice și mariale, din registrul următor, conține și o teofanie veterotestamentară, Filoxenia lui Avram, aleasă probabil sub imperiul rememorării picturilor recente de la Mănăstirea Surpatele, realizate de aceiași zugravi.
Scenele Pătimirilor sunt reprezentate după o tradiție grecească reluată frecvent în pictura brâncovenească, dar continuate aici cu voscresne și cu varianta occidentală a Învierii. În registrul inferior, imaginea triumfală a Arhanghelului Mihail dând păcătosului paharul morții, o temă post-bizantină de origine cretană inspirată de Psalmul LXXIV, 8, conferă programului un aport didactic și emoțional caracteristic acestei perioade târzii.
Citește și: