Maia Morgenstern despre patimile sale: ”Oare nu suntem toți copiii lui Dumnezeu? Am fost scuipată și zgâriată”

Actrița Maia Morgenstern, 59 de ani, a rememorat momente teribile sau de suflet aduse de rolul ”Fecioara Maria” – mama lui Iisus Hristos, din block-busterul hollywoodian ”Patima lui Hristos”, din 2004, regizat de Mel Gibson.

Pelicula, unde au mai fost distribuiți Jim Caviezel și Monica Belucci, printre alții, a avut un buget de 30 de milioane de dolari și a adus încasări de 612 milioane de dolari! La vremea respectivă, filmul a fost mediatizat intens.

Nu a uitat nici după 19 ani

Celebra actriță de teatru și de film a făcut o incursiune în lanțul amintirilor cu ocazia interviului acordat lui Mihai Morar în podcast-ul ”Fain și simplu”. Maia Morgenstern nu a uitat nici acum, după aproape două decenii, anumite detalii. A fost adevărată furtună după rolul ei în filmul respectiv, în condițiile în care o actriță de origine evreiască a jucat rolul mamei lui Iisus Hristos.

”Am fost agresată la propriu, fizic, scuipată, zgâriată! Au trecut aproape 19 ani de atunci, cu totul, o știu după vârsta iezișorului cel mic, fiica numărul 3, Isadora”, a dezvăluit actrița româncă.

Ce le-a răspuns jurnaliștilor americani

Artista și-a adus aminte și de șirul de întrebări, unele considerate provocatoare, ale jurnaliștilor americani.

””Credeți că Iisus Hristos este fiul lui Dumnezeu?”, am fost întrebată. Orice răspuns aș fi dat, era prost. Sunt evreică, totuși. ”Oare nu suntem cu toții copiii lui Dumnezeu?!”, am replicat pe un ton cald și dulce.

A urmat o tăcere, care mie mi s-a părut că a durat trei ore, eram tare mândră de mine. Nu a mai urmat nicio reacție”, a povestit Maia.

Mel Gibson a obligat-o să plece la fiica bolnavă în România

Cabiria – ”care în aramaică înseamnă măreț, grandios”, a mărturisit Maia – era mică, trei ani și jumătate, când mama ei era pe platourile de filmare la ”Patima lui Hristos”. Și ea actriță în prezent, Cabiria s-a îmbolnăvit, practic, din cauza distanțării de mamă! ”Ajunsese la spital, mi-a zis și doctorița că a dansat cu moartea.

M-a văzut Mel Gibson a doua zi, asta nu pot să mi-o iert, abătută, parcă se citea pe fruntea mea că iezișorul meu era în spital, mi-a zis direct: ”Astăzi, pleci!”. ”Păi, știi că…”. ”Astăzi, pleci!”. Apoi, am luat-o pe Cabiria cu mine și apoi, har Domnului!, nu a mai avut nimic. Primeam timp să fiu lângă ea”, a dezvăluit Maia Morgenstern.

Citește și

Monica Bârlădeanu voia să fie măicuță în film: ”Mi s-a spus că distrag atenția”