Magaye Gueye: ”Aveam mintea pierdută, dar am acceptat pentru Dinamo”. Gerea: ”Afară!”

Magaye Gueye a făcut-o lată, fiind înregistrat, iar filmarea video a apărut pe ProSport. Atacantul cu două femei, petrecând cu alcool în jacuzzi.

Problema apare vizavi de reacția exuberantă a atacantului nigerian, care se poate interpreta. ”Nu sunt plătit de Dinamo și mă doare în p…a de ei, ai văzut? Ai văzut, ai văzut negro…Astea două sunt curvele mele, ai văzut? Îmi bag p…a! Așa este frate, așa joc eu fotbal! Înțelegi?” se arată în materialul video incendiar publicat de ProSport.

Atacantul, care este accidentat momentan, a ținut să lămurească situația, din punctul lui de vedere. Magaye a încercat să se scuze și să-i îmbuneze pe fani spunând că a acceptat oferta DDB vizavi de contract.

”Pentru mine normal că nu e un videoclip bun pentru că eram la o petrecere cu alcool, dar vreau în primul rând să spun că asta s-a întâmplat acum două luni! În acel moment eram foarte supărat și cu mintea pierdută pentru că nu eram plătit de club și viața mea nu era una fericită.

În momentul în care am venit la Dinamo mi s-au promis multe lucruri și nu s-a respectat nimic din ce am stabilit. În momentul acela recunosc că nu eram concentrat pe fotbal. Tot ce mi-am dorit a fost să mă relaxez și să nu mă mai gândesc la probleme! Din ce am spus în acel videoclip nu este nimic legat de suporteri sau de Dinamo!

Respect enorm fanii și echipa, avem o relație foarte bună! Toate acele cuvinte erau îndreptate către cei care m-au adus aici. Știu că atitudinea mea nu a fost corectă și nu ar fi trebuit să fac așa ceva, dar nu am avut niciun moment intenția să jignesc pe cineva. Eu doar am vorbit despre situația mea.

M-am referit la cei care m-au adus aici, m-au mințit și mi-au făcut viața un calvar. Am jucat și eu la Everton, la echipa națională a Franței și în Turcia, dar niciodată nu am trăit așa ceva. Repet, vorbele mele au fost îndreptate către Cortacero și ai lui, nu către fani sau echipă!

Nu am de gând să plec de la Dinamo, dacă aș fi vrut, aș fi cerut rezilierea, dar eu am discutat cu suporterii din DDB și am semnat un nou contract tocmai pentru că Dinamo este un club mare și iubesc suporterii acestei echipe.

Sunt niște probleme legate de comisioane cu impresarul care mi-a negociat contractul cu Dinamo când am venit aici. A început să îmi facă lucruri rele, dar nu vreau să intru în detalii. El a dat acest videoclip în presă ca să îmi strice imaginea”, a reacționat Magaye.

În schimb, fostul atacant al lui Everton a fost criticat vehement de Andrei Gerea, membru marcant DDB. ”Pe teren, acest Magaye nu m-a impresionat. Eu, de la bun început, mi-am dat seama că nu poate fi o soluție bună pentru Dinamo. Noi vrem să fie dat afară! N-are rost să ne mai încurcăm cu el. Cine e Magaye Gueye? De 25.000 de euro pe lună trebuie să arăți ceva, dar el s-a trezit în România, unde șampania este bună și ieftină”, a spus Andrei Gerea.

Citește și

Mesajul ÎPS Teodosie către Guvern: ”Nu voi mai permite închiderea bisericilor!”