Lucrările de restaurare la Palatul Cantacuzino au început

Lucrările de restaurare a Palatului Cantacuzino din București, acolo unde se află Muzeul ”George Enescu”, au început pe 5 noiembrie, cu 11 zile mai târziu decât data anunțată de Ministerul Culturii.

Investiţia necesară ansamblului Palatul „Cantacuzino” se va desfăşura pe o perioadă de 24 de luni calendaristice de la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor şi predării amplasamentului şi are o valoare de 5,5 milioane de euro net, conform termenilor contractuali.

Lucrările de reabilitare vizează clădirea principală, casa memorială, anexa, curtea interioară şi împrejmuirile, imobilele urmând a fi supuse unui amplu proces de relevare, cercetare şi analizare, revizuire, restaurare şi refacere a tuturor componentelor şi detaliilor arhitecturale, de la soclul clădirilor până la învelitorile din tablă de zinc, tâmplărie din lemn sau metalică la uşi şi ferestre, pardoseli şi tencuieli.

Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri guvernamentale şi credite externe acordate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi se derulează conform Acordului-cadru de împrumut destinat finanţării Proiectului F/P 1562 privind reabilitarea monumentelor istorice din România în valoare totală de 114,9 milioane de euro.

Muzeul Naţional „George Enescu” – Palatul „Cantacuzino” este monument istoric şi de arhitectură de valoare naţională şi universală înscris în Lista Monumentelor Istorice, având codul B-II-m-A-19869, potrivit umpcultura.ro.

Din 2007, Palatul „Cantacuzino” este inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European, codul L-35-125-C-a, fiind una dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti.

Istoricul Palatului Cantacuzino

Palatul este situat pe amplasamentul unei vechi case a familiei Cantacuzino. Ctitor, iniţiator şi realizator este Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit „Nababul”, unul din cei mai bogaţi români de sfârşit de secol al XIX-lea şi început de secol al XX-lea şi mare om politic (fost primar al capitalei, ministru de finanţe, preşedinte al senatului, prim-ministru, sef al Partidului Conservator).

A fost realizat între anii 1898 – 1900, după proiectul arhitectului I.D. Berindei, împreună cu deosebiţi colaboratori precum G.D. Mirea, Costin Petrescu, Arthur Verona, Nicolae Isidor Vermont pentru picturile monumentale, Frederick Stork şi Emil Wilhelm Becker pentru sculpturi şi Casa „Krieger” din Paris pentru decoraţia interioară, tapiserii, candelabre, lămpi şi vitralii.

Palatul era recunoscut în Bucureştiul de altădată prin marile baluri pe care Mihail G. Cantacuzino împreună cu Maruca le organizau aici. Seratele şi audiţiile muzicale, la care George Enescu era un obişnuit, erau binecunoscute şi se bucurau de prezenţa numelor sonore din aristocraţia română şi străină.

Ansamblul cuprinde şi o clădire de locuit şi două corpuri anexă (foste grajduri, garaj, beci, crematoriu, gunoi, magazii). În anul 1913, după moartea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, palatul a revenit fiului său, Mihai G. Cantacuzino, şi soţiei lui, Maria Rosetti-Tescanu (Maruca), iar în 1929, la moartea lui Mihail G. Cantacuzino, conform testamentului, a rămas în proprietatea soţiei sale, Maruca. În 1939, Maruca s-a căsătorit cu George Enescu (locuind pentru scurt timp, 1945-1964) în casa din spatele palatului. În anii 1940, palatul a adăpostit sediul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri şi, din 1947, Institutul de Studii Româno-Sovietice.

După moartea lui George Enescu, în 1955, soţia sa a lăsat, prin testament, palatul şi clădirile anexe muzeului dedicat memoriei compozitorului, astfel că din 1956, aici funcţionează Muzeul Naţional „George Enescu” şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Palatul Cantacuzino din București se degrada pe zi ce trece

Din cauza duratei de exploatare de peste 100 de ani, este evidentă o degradare generală la toate categoriile de lucrări interioare şi exterioare, fiind grav afectată imaginea arhitecturală şi artistică.

Suprafeţele câmpurilor, finisajelor şi componentelor ornamentale de toate categoriile au întreruperi în continuitate, escoriaţii, carii, decolorări cauzate de poluare, desprinderi periculoase de pe stratul suport. Toate acestea pun în pericol integritatea construcţiei atât la nivelul finisajelor, cât şi al materialelor-suport.

Din cauza neîntreţinerii continue a învelitorii şi accesoriilor acesteia, sunt zone întregi din astereală, şarpantă şi planşeu din lemn deteriorate, cu influenţe negative asupra componentelor artistice. Totodată, se observă un nivel ridicat al umidităţii în pereţi ce a provocat deteriorări substanţiale ale faţadelor şi interioarelor.

La subsol sunt infiltraţii puternice care au afectat cea mai mare parte a acestor spaţii. La interior, pardoselile prezintă uzuri în zonele intens circulate, iar la subsol, fisuri în toate direcţiile. Tâmplăria interioară, inclusiv feroneria, prezintă degradări ce pun în pericol calitatea funcţională şi aspectul estetic.

Citește și:

Fotografiile pe Podul Minciunilor ar putea deveni amintire