Liviu Dragnea, tăios la adresa PSD: ”Partid de operetă, condus de lași. Dictatura feroce a lui Iohannis”

”Ascultam Radio Romantic când am aflat vestea eliberării”, a dezvăluit Liviu Dragnea, imediat după ce a aflat că se poate întoarce acasă.

Eliberat din închisoare, fostul lider PSD a spus: „A fost o perioadă de doi ani și două luni de chin și suferință. Asta a fost aici, abuzuri și umilință și cea mai mare parte a populației a înțeles azi de ce a trebuit să ajung aici. Când am plecat eu, România era o țară prosperă, cu venituri decente, azi e o dictatură feroce.

Eu mă consider deținut pooltic pentru că am intrat nevinovat. Mi s-a cerut insistent în ultmele luni la instanță să îmi recunosc vinovăția ca să pot fi închis. Am refuzat. PSD a devenit un partid operetă condus de oameni lași”.

”Acum România este sub dictatură. Voi reveni în politică dacă o să reușesc să răspund la 2 întrebări, dacă am cu cine și pentru cine. Romania este îngenunchiată de dorința de dictatură feroce a lui Klaus Iohannis. Nu mă doare sufletul de PSD, mă doare sufletul de țară”, a mai declarat Liviu Dragnea în fața casei sale unde a fost așteptat de jurnaliști.

La un moment dat a fost întrebat dacă crede că în acești doi ani petrecuți în penitenciar s-a reabilitat. Dragnea i-a răspuns ironic: ”Sigur nu am băut în cei doi ani”.

”În primul rând vreau să mă caut de sănătate. Sănătatea mea a fost afectată în mod foarte serios aici. Voi munci la firma fiului meu”, a declarat Dragnea, întrebat de va face în perioada următoare.

Citește și

FOTO Cum a petrecut Liviu Dragnea primele ore ale libertății. Cine i-a stat alături