--> -->

La ce poți folosi uleiul de la Sfântul Maslu

Uleiul de Sfântul Maslu este binecuvântat de preoți cu invocarea lui Dumnezeu și este plin de darul Sfântului Duh, ca și apa botezului. Uleiul sfințit are puterea de a curăți sufletul și a tămădui trupul prin mila și îndurarea lui Dumnezeu.

Undelemnul este materia Tainei Maslului, căci termenul grec folosit pentru a denumi această Taină, elaion, vine de la cuvântul elaia ce înseamnă măslin. Slujba Sfântului Maslu cuprinde diverse elemente, lecturi biblice și rugăciuni de invoicare a harului vindecător al lui Dumnezeu, dar ea este în mod evident centrată pe ungere.

Untdelemnul, simbol al îndurării divine și totodată medicament

Uleiul(untdelemnul) este simbol al îndurării divine și totodată medicament, mijloc de însănătoțire, întrebuințat în acest scop din adâncă vechime(n.r. Marcu 6,13). În unele părți, în untdelemnul de la Sfântul Maslu se amestecă și vin, amestecul acesta amintind de vindecarea în acest mod, de către samarineanul milostiv, cel căzut între tâlhari (Luca 10, 34).

Untdelemnul de la Maslu este sfânt și de aceea, la fel ca și făina binecuvântată în cadrul aceleiași slujbe, trebuie păstrate cu cinste, în loc curas și ales și pot fi folosite numai în anumite scopuri.

La ce poți folosi uleiul de la Sfântul Maslu

Undelemnul de la Sfântul Maslu se poate pune în candele să ardă, fie în casă, fie în Biserică unde poate fi folosit și la miruit. După Simeon al Tesalonicului, chiar și trupurile morților se pot unge cu untdelemnul păstrat de la Maslul ce li s-a făcut pe când erau în viață.

La noi, prin Bucovina și nordul Moldovei se obișnuiește să se ungă osemintele dezgropate cu untdelemnul sfințit la Maslu, în cazul reînhumării lor.

Pe alocuri este obiceiul ca din făina și din untdelemnul sfințit la Maslu, să se facă pâinișoare din care se dă bolnavului să mănânce. În unele părți (de exemplu, Bucovina), din untdelemnul sfințit se dă bolnavului să guste îndată după Sfânta Împărtășire, apoi restul e folosit la pregătirea mâncărurilor destinate lui.

Untdelemnul are în el o putere terapeutică datorită harului pogorât în el în urma epiclezei rostite asupra lui (o putere care nu trebuie nesocotită), el nu devine prin acest fapt o materie capabilă să vindece prin sine însăși și numai ea singură.

Sfântul Apostol Iacov le cere preoților ”să se roage pentru cel bolnav, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului”, precizând că ”rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica”.

Rugăciunea Bisericii este așadar fundamentală, dar și starea duhovnicească a bolnavului uns cu untdelemn sfințit. (Părintele Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 351-352)

Citește și:

Părintele Vasile Ioana despre război: ”Avem o șansă uriașă”