Kelemen Hunor (UDMR) despre coaliția pentru noul Guvern: ”Fără populisme, fără demagogie”. Reacție fermă a USR

Sâmbătă dimineață, la ora 9:00, au demarat negocierile pentru formarea unui nou Guvern, iar la discuții participă PNL, USR-PLUS și UDMR. Se discută pe trei paliere, program de guvernare, structura Executivului și a majorității parlamentare. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că e „nevoie de un program de guvernare care răspunde la aşteptările societăţii”.

„Peste puţin timp începem discuţiile pentru formarea unui nou guvern. În primul rând, avem nevoie de un program de guvernare care răspunde la aşteptările societăţii. Punerea în aplicare al unui astfel de program presupune un guvern bine structurat şi un parlament cu o majoritate stabilă. Doar colaborarea de bună credinţă poate creşte nivelul de încredere. Noi vrem ca ţara noastră să ofere o şansă mai bună pentru fiecare om”, a scris Kelemen Hunor pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele UDMR a declarat vineri, pentru Agerpres, că pentru ca o coaliţie să fie funcţională şi să aibă rezultate, trebuie ca aceia care o formează să aibă încredere unii în alţii. „Nu este un lucru de care trebuie să-ţi fie ruşine, în politică aşa se întâmplă, într-o coaliţie aşa se întâmplă. Şi acest lucru înseamnă atât Legislativul, cât şi Executivul, fiindcă Executivul fără un Legislativ puternic, stabil, echilibrat nu are un spate şi invers.

Degeaba ai Legislativul, dacă nu ai un guvern echilibrat. Deci, trebuie să fim foarte conştienţi că în funcţie de cum reuşim să alcătuim structurile decizionale în Parlament şi în Guvern, cum vom avea creionat programul de guvernare, aşa va funcţiona şi coaliţia. Fără populisme, fără demagogie”, a spus preşedintele UDMR.

Cei din USR-PLUS a reiterat faptul că în eventuala coaliție de la guvernare, partenerii pornesc cu drepturi egale. Senatorul Adrian Wiener s-a referit la formarea majorității parlamentare și a guvernării comune, după ce joi reprezentanții celor trei formațiuni politice s-au întâlnit cu Klaus Iohannis.

”E momentul să renunțăm la narativele electorale, chiar și în formulări. Următoarele alegeri sunt peste 4 ani. Acum e vremea parteneriatelor mature în numele cetățenilor, nu pentru câștiguri de imagine pe termen lung. Nu intrăm în coaliție pentru a sprijini o guvernare PNL ci pentru a oferi românilor o coaliție de guvernare responsabilă cu o majoritate parlamentară în spate și cu o agendă comună agreată. Într-o formulă rezultată democratic din vot”, a scris Adrian Wiener.

Citește și

Dominic Fritz se dă la liberali: ”Nu pot avea și funcția de premier, și pe cea de președinte al Camerei Deputaților”