Kelemen Hunor, tăios despre circul din Parlament: ”George Simion să suporte”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a transmis, marţi, după incidentul violent din şedinţa în care se dezbătea moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, că liderul AUR, George Simion trebuie să suporte consecinţele acţiunilor sale.

Iar toţi ceilalţi care consideră că Parlamentul este cea mai importantă dintre instituţiile noastre democratice, trebuie să lupte uniţi împotriva ascensiunii continue a fenomenului de populism şi extremism, susține liderul maghiarilor din România.

”S-a mai vorbit jignitor”

”Luni, la dezbaterea moţiunii simple depuse de USR, George Simion, co-preşedintele AUR, l-a agresat verbal pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, după care a mers la pupitru, l-a bruscat de mai multe ori şi i-a urlat în faţă.

În Parlament îşi au locul dezbaterile, iar deputaţii şi senatorii sunt aleşi de societate să îşi expună argumentele şi să adopte legi. Au existat întotdeauna dezbateri aprinse în Parlament.

De nenumărate ori s-a întâmplat ca unii să vorbească jignitor, dar cu toate acestea a existat decenţă şi respect din partea aleşilor, pentru a nu transforma instituţia Parlamentului într-un loc în care se permit gesturi de violenţă fizică”, a scris preşedintele UDMR.

”Condamn ferm”

Kelemen Hunor a continuat: ”Din decembrie 2020 urmărim, cu îngrijorare, activităţile partizane ale AUR şi cerem constant de la colegii noştri parlamentari să fie partenerii noştri în izolarea acestei forţe extremiste. Luni, agresiunea verbală a fost urmată de agresiunea fizică, gest pe care îl condamn ferm”.

Potrivit liderului UDMR, ”George Simion trebuie să suporte consecinţele acţiunilor sale, iar noi toţi ceilalţi, care considerăm că Parlamentul este cea mai importantă dintre instituţiile noastre democratice, trebuie să luptăm uniţi împotriva ascensiunii continue a fenomenului de populism şi extremism”.

”Aceasta este o datorie importantă pe care o avem, întrucât responsabilităţile noastre se extind dincolo de instituţia Parlamentului. Abuzul şi violenţa sunt inadmisibile într-o societate democratică”, mai afirmă Kelemen Hunor.

Ce a fost luni

Simion i-a strigat din sală lui Virgil Popescu că este „un hoţ”. În replică, ministrul i-a transmis să meargă la Putin ca să ieftinească gazul.

Liderul grupului AUR a venit şi l-a bruscat pe ministrul Energiei, repetându-i ”eşti un hoţ”, moment în care Popescu i-a spus ”eşti un prost”. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, luni seară, că va depune plângere penală în urma incidentului din Parlament, unde a fost agresat de liderul AUR George Simion.

„Nu voi alimenta ura cu ură! Dar cred că liderul AUR trebuie să fie sancţionat pentru ceea ce a făcut astăzi”, a afirmat el.

Citește și

Carmen Tănase: ”În această politică, imaginea mi-ar fi făcută praf în două săptămâni”