Jucătorii lui Dinamo liniștiți de către șefi: „A fost o întârziere, dar banii sunt pe drum”

Dinamo are meci diseară cu CFR Cluj, de la ora 21:30, pe Arena Națională.

Jucătorii lui Ovidiu Burcă au așteptat în această săptămână să ia banii după ce au reușit să ajungă în elita fotbalului românesc, însă situația nu s-a rezolvat pentru toți dintre aceștia.

Eugen Voicu a explicat că situația va fi remediată în cel mai scurt timp, astfel că jucătorii din „Ștefan cel Mare” au toate motivele să pregătească în liniște un meci atât de important, așa cum este cel împotriva „feroviarilor” de la CFR Cluj.

Explicațiile acționarului majoritar: ”Probabil, s-a făcut plata prea târziu”

„A fost o întârziere, dar banii sunt pe drum, o parte dintre jucători au luat deja aceste prime! Am vorbit cu Dan Gătăianțu și este o procedură prin care acești bani trebuie să ajungă la 47 de oameni, în funcție de bănci.

Probabil, s-a făcut plata prea târziu pentru unii dintre fotbaliști și de aceea nu au intrat banii, dar nu au de ce să-și facă probleme. Situația se va rezolva în cel mai scurt timp. Subliniez încă o dată, banii pentru jucători sunt pe drum”, a spus Eugen Voicu, pentru ProSport.

Șefii lui Dinamo trebuie să achite 150.000 de euro

Suma în discuție este vorba de aproximativ 150.000 euro.

Acționarii din Red&White, prin firma care deține acționariatul majoritar al clubului, au semnat înțelegeri cu fotbaliștii și staff-ul lui Ovidiu Burcă prin care șefii se angajează să achite primele de promovare în termen de 90 de zile de la ultimul fluier al returului dublei cu FC Argeș sau în cazul în care „Planul de reorganizare modificat” va fi aprobat de judecătorul sindic.

Cum planul a trecut, iar situația tinde să fie una bună, jucătorii așteaptă banii pentru performanța de excepție realizată în sezonul trecut, cu Ovidiu Burcă pe banca tehnică.

Citește și

Un dispozitiv din sistemul de apărare american poartă numele „Zeiței de la Montreal”!