Dinamo are etapă diseară la Cluj, cu „U”, apoi în ultima rundă din play-out, ce-ar putea fi decisivă pentru supraviețuirea formației, are meci cu UTA.
Dinamo luptă pentru supraviețuire în acest final de campionat, se chinuie, din nou, să scape de la retrogradare. Așa cum s-a întâmplat și în 2020, 2021 și 2022, în urmă cu doi ani retrogradând pentru un sezon după dubla de la baraj cu U Cluj (0-2, 1-1).
Rednic nu renunță la acei bani, Dinamo nu vrea să-i dea!
Este un meci crucial în Transilvania, urmat de un altul cu „textiliștii” lui Mircea Rednic. Bucureștenii speră ca la ora meciului cu arădenii să fie în continuare în lupta pentru evitarea retrogradării directe, poate chiar să depindă exclusiv de rezultatul personal ca să prindă barajul.
În perspectiva ultimei runde din campionat, există un detaliu, nerezolvat, între Dinamo și Mircea Rednic. „Puriul” este antrenorul cu care „câinii” au cucerit ultimul titlu de campioană, în 2007, tehnicianul cu cinci mandate în Ștefan cel Mare, Rednic despărțindu-se ultima oară de Dinamo cu iureș.
În decembrie 2021, când a fost demis de Iuliu Mureșan, administrator special, și Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar, Rednic a dat clubul în judecată și a solicitat plata a patru salarii compensatorii. În total: 32.000 de euro. Bani pe carecei de la Dinamo nu a considerat necesar să-i achite, fiind convinși că Rednic nu merită această compensație, invocând clauze contractuale.
Ce va fi săptămâna viitoare?
Totuși, situația cu „Puriul” a rămas ca un ghimpe în planul de reorganizare al clubului, Dinamo fiind în insolvență din iunie 2021.
De asemenea, dacă actualii acționari ai clubului vor plăti mai repede aproximativ 800.000 de euro, cât a mai rămas de achitat în contul a diverse datorii, atunci se poate solicita un termen mai rapid de soluționare.
În ceea ce privește speța cu Rednic, Dinamo nu a dat semnale până acum că ar vrea să achite acei bani. Dar, zilele viitoare, după meciul cu U Cluj, rămâne de văzut ce vor decide acționarii „câinilor”.
În acest sezon, în duelurile directe dintre cele două formații, fiecare s-a impus pe propriul teren. Dinamo a condus la Arad, dar s-a văzut învinsă în cele din urmă, cu golul decisiv marcat în prelungiri din penalty. După 1-2 la Arad, dinamoviștii s-au impus în Capitală, scor 1-0, gol Goncalo Gregorio pe 8 martie.
Citește și
Mircea Geoană, despre atacurile PSD: „Probabil, unii se simt amenințați electoral și politic”