U Cluj – Dinamo, un meci vital pentru „câini”, este programat sâmbătă, ora 20:00.
Dacă Dinamo luptă pentru supraviețuire, la U Cluj atmsofera este tensionată!
Despre meci: „Pe cineva nemulțumești. Pe cineva mulțumești”
Fost campion cu Dinamo ca fotbalist, un jucător important în istoria clubului alb-roșu, Ioan Ovidiu Sabău este descumpănit de situația în care este pus sâmbătă ca adversar al „câinilor”. A recunoscut că este interesat de obținerea victoriei tocmai pentru a respinge orice eventuală speculație.
„Suntem pregătiți să câștigăm, în primul rând, ca să fim în obiectivul fixat, locurile 7-9. Ar fi o performanță, după realizări bune. E și reversul medaliei, atunci când lucrurile nu merg bine, când pierzi niște obiective.
Realitatea este că n-am arătat cum trebuia în ultimele jocuri. Dar am un respect deosebit pentru acești jucători. Am făcut lumea să creadă, am ridicat nivelul. Și faptul că lumea nu mai acceptă (n.red. eșecul din Cupă), înseamnă că am crescut nivelul.
Am avut și un program încărcat, în zece zile, patru jocuri, cu aceiași jucători, din păcate. Se pare că aveau nevoie de o perioadă mai lungă de integrare. Eu nu critic.
Eu sunt antrenor la U Cluj, am obiective, vrem să jucăm acele meciuri de baraj pentru Conference, unul, două, dacă se poate. Îmi pare rău că Dinamo a ajuns… N-aș fi vrut! Nu vreau să fiu acela care… Oricum, pe cineva nemulțumești. Cum pe alții îi mulțumești. Vrem să fim profesioniști, să arătăm ca o echipă care învinge. Sper să fiu inspirat, să-i conduc bine de pe margine”, a declarat tehnicianul la conferința de presă.
„Acea persoană a promis că-l poate aduce”
Deunăzi, Fanatik a scris despre faptul că U Cluj ar fi demarat negocierile cu Marius Șumudică, liber de contract, să vină antrenor în locul lui Ioan Ovidiu Sabău din vară!
„A apărut vreun comunicat din partea clubului? Atunci dați-mi voie să cred că poate fi și adevărat acest zvon.
Mi-am făcut contractul pe doi ani. Există o clauză. Dacă eu plec dau o sumă de bani, dacă ei mă dau afară, plătesc ei o sumă de bani.
Dacă gruparea consideră că nu mai sunt potrivit sau sunt alții mai potriviți, eu renunț la acea clauză!
Teama asta că nu putem rezilia cu Sabă,u că trebuie să-i dăm o sumă, nu există. Dacă pentru U Cluj există un alt antrenor care să ducă clubul la alt nivel, renunț la acea clauză și să vină unul mai potrivit pentru această echipă!
Acel zvon este adevărat, din păcate. Am informații, s-a luat legătura cu Șumudică. Posibil ca acel om să vină în club, cunosc acea persoană, iar acea persoană a promis că-l poate aduce pe Șumudică! Ăsta e adevărul, să nu ne ascundem după nu știu ce. Ăsta e adevărul!
Informația o am de la o sursă de încredere, că s-a discutat, cineva din club cu acel om.
Nu l-am întrebat pe Șumudică dacă vrea să vină. E un sâmbure de adevăr că el poate veni la Universitatea Cluj. Pe mine nu mă afectează absolut deloc. Eu vreau să ies cu capul sus, să ies cu demnitate, să arătăm foarte bine și să nu planeze acele discuții că am dat meciul. Știu ce persoană sunt, știu că acești jucători își apără mereu șansele”, a mai comentat Neluțu Sabău.
Citește și
Mihai Mărgineanu, oripilat de Vama Veche. „Multe fete bete chioare”. Mesaj general către părinți