Scandal de proporții în Parlamentul României! Un echipaj al poliției a ajuns astăzi la Parlament după ce senatoarea Diana Șoșoacă a sunat la 112. Ea va depune plângere pe numele Laurei Scîntei, dar şi împotriva unor membri ai staff-ului Senatului, acuzând că a fost agresată.
Diana Șoșoacă a avut un schimb aprins de replici astăzi cu Laura Scîntei, de la PNL. Reprezentanta liberalilor i-a reproșat Dianei Șoșoacă faptul că masca sa de protecţie e neconformă și i-a refuzat accesul în sala de ședință.
”Arătaţi-mi în legea 55 articolul care spune cum trebuie să arate o mască. Spune că trebuie să acopere gura şi nasul. A mea acoperă gura şi nasul. Plus că eu am adeverinţă care mă exceptează de la purtatul măştii. Mă lăsaţi să intru sau nu?”, a răbufnit Diana Şoşoacă.
Șoșoacă a plusat: „Asta este masca pe care o am. Daţi-vă la o parte că nu sunteţi dumneavoastră poliţist”. Pentru a aplana conflictul cineva din staff-ul Senatului i-a oferit Dianei Şoşoacă o mască de protecţie regulamentară, dar aceasta a refuzat.
”Nu, eu nu port porcăria aia. Nu spune în legea 55 cum trebuie să arate o mască. Masca trebuie să acopere nasul şi gura, a mea acoperă nasul şi gura. Nu mă înteresează opinia dvs., d-na Scîntei”, a mai spus senatoarea.
”Atunci, nu vă las să intraţi!”, a replicat Laura Scîntei. Diana Şoşoacă a plecat pentru scurt timp din faţa uşii sălii de şedinţă, dar ulterior a revenit şi a intrat în sală, alături de avocatul ei.
Ulterior, Diana Şoşoacă a sunat la 112, afirmând că a fost lovită şi ameninţată. Mai mult, a comunicat că va face plângere penală pe numele Laurei Scîntei, dar şi împotriva unor membri ai staff-ului Senatului.
„Vă bateţi joc de votul românilor. Eu sunt un angajat al poporului. Acum încălcaţi legea şi Constituţia. Vreau să văd ordinul scris că nu am dreptul să intru în această şedinţă. Cine sunteți voi să încălcați Constituția, cum vă permiteți să vă bateți joc?
Sunteți deranjați de adevăr, vă bateți joc de România. Voi atacați un senator?! S-a dat ordin să fiu bătut „, a mai spus Diana Şoşoacă.
Citește și
Carmen Tănase a răbufnit: ”Și-un câine, dacă-i pui cârpa pe gură, dă cu laba s-o dea jos”