Irobiso: ”Voi da goluri, știu asta”

Dinamo se pregătește de meciul de mâine după-amiază cu Sepsi, echipă ce i-a învins pe ”câini” de două ori în sezonul regulat.

Nigerianul Christian Irobiso, 28 de ani, este ultimul jucător transferat de roș-albi, iar noul atacant al echipei este pregătit să joace în fața propriilor suporteri, după ce a debutat etapa trecută în deplasare cu Rapid (1-3).

El a jucat în repriza secundă a partidei cu giuleștenii. Jucătorul a oferit un interviu pentru pagina oficială de facebook a clubului din Ștefan cel Mare.

”Am venit la o echipă mare”

”Sunt foarte fericit că am venit la Dinamo, am venit la o echipă foarte mare din România, dar nu doar de aici, dar și din afara României. În mod clar mă simt foarte bine aici.

Este un club cu o istorie importantă, este un club mare și important.

Ce are nevoie Dinamo în momentul de față este să câștige meciuri, atât. Și chiar cred că vom reuși acest lucru. Nu veneam aici dacă nu credeam asta”, a comentat atacantul african.

”Simt că m-am integrat”

Cu două goluri în 23 de meciuri pentru Gaz Metan, Irobiso promite să puncteze de mai multe ori pentru Dinamo.

”Sunt foarte pregătit să marchez, foarte, foarte pregătit. Și știu că va veni golul, știu că se va întâmpla asta”, a spus el.

”Sunt oameni foarte de treabă (n.red colegii de echipă), se poartă foarte frumos cu mine, toți încearcă să fie prietenoși. Simt că m-am integrat în sistem, iar asta este foarte important pentru mine”, a declarat Irobiso.

La final a transmis fanilor dinamoviști: ”Vreau să le spun fanilor să aibă încredere în noi, la sfârșitul sezonului vom zâmbi cu toți. Și vreau să mai spun, ”Hai Dinamo”!”.

Citește și

Mihai Călin: ”Mi-e greață de dictatura asta”