--> -->

ÎPS Teofan: ”Un neam care aleargă la sfinți supraviețuiește”

ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a ținut la finalul Sfintei Liturghii de la Iași, la marea sărbătoare a Sfintei Parascheva, un cuvânt de învățătură și de îmbărbătare a celor aflați în suferință, dar și a celor speriați de perioada pe care o traversăm.

”Zice psalmistul: Dacă nu ar zidi Dumnezeu cetatea, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc. De n-ar păzi Dumnezeu cetatea, în zadar ne-am osteni noi, cei ce credem că o păzim. Să nu ne pierdem nădejdea în Dumnezeu, căci un popor care crede în Dumnezeu nu piere niciodată. Un neam care aleargă la sfinți, totdeauna supraviețuiește chiar dacă vremurile nu sunt ușoare.

Speranța noastră a tuturor este ca România să se schimbe în bine. Biserica însă ne spune un mare adevăr pe care îl așez la rădăcina inimii dumneavoastră. România se schimbă în bine dacă încep eu întâi să mă schimb în bine. Prea mult așteptăm ca alții să se schimbe. Noi ne considerăm pe noi drepți. Prea mult nu vedem bârna din ochii noștri, păcatele noastre, ci vedem paiul din ochiul fratelui nostru.

În general zicem că răul este în celălalt, iadul este în celălalt. Conștiința propriei superiorități în raport cu alții constituie platforma pentru distrugerea propriei noastre ființe și a celor din jur. Să începem a ajuta România să se schimbe prin schimbarea noastră și în primul rând cea lăuntrică. Să vedem în primul și în primul rând, păcatele din noi și chipul lui Dumnezeu din aproapele.

Răsună peste veacuri cuvântul Sfântului Apostol Pavel. Lărgiți-vă fraților inima! Lărgiți-vă inima! De ce să o lărgim? Ca să încapă Dumnezeu în ea. Și pe lângă Dumnezeu să încapă toți bolnavii, deznădăjduiții acestei lumi.

Cum putem realiza această mare taină a lărgirii inimii noastre? Prin taina rugăciunii, iubiți credincioși. Rugăciunea se transformă într-un val de binecuvântare care pleacă de la noi până la marginea lumii. Rugăciunea noastră pătrunde în spitale, în mâna medicilor care sunt chemați actualmente să răspundă atâtor chemări din partea atâtor frați și surori ale noastre care se află pe patul de suferință. Așadar, nădejdea la Dumnezeu, lărgirea inimii și cu nădejde mântuitoare în purtarea de grijă a celuilalt, mergem la casele noastre mărturisind și celor dragi din preajma noastră cât de frumoasă a fost sărbătoarea Sfintei Parascheva. Ce minunată gazdă a fost Sfânta Parascheva, precum împlinește ea de aproape patru secole aici la Iași”, a spus ÎPS Teofan la finalul slujbei de la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Citește și:

Lucruri interesante despre Bulgaria. Fraze utile dacă-ți petreci vacanța la vecini