Astăzi, este programată o întâlnire la nivel înalt spre a se decide cum se vor desfășura sărbătorile pascale în 2021, după ce anul trecut au fost restricții severe.
Florin Cîțu, însoțit de o amplă echipă guvernamentală, dar și de reprezentanții sistemului sanitar, în frunte cu Valeriu Gheorghiță și Raed Arafat, a organizat o întrevedere pentru a decide ce restricții vor fi impuse de Paști.
UPDATE Ora 14:00
Slujba de Înviere se va desfășura normal, anunță Patriarhia Română. Se vor purta măști, se va respecta distanțarea sanitară, iar la biserică se merge pe jos sau cu mașina.
Conform Patriarhiei, întâlnirea de azi organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condițiilor în care se vor desfășura anul acesta Sărbătorile Pascale a fost bazată pe ”un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenții comune în identificarea soluțiilor optime pentru respectarea libertății religioase și, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare”.
”Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc)”, este mesajul Patriarhiei.
Datele concrete legate de organizarea și desfășurarea Slujbei de Înviere vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât și de autorități după ce vor fi stabilite.
UPDATE Ora 13:30
Spre deosebire de anul trecut, credincioșii vor putea să participe anul acesta la Slujba de Înviere, anunță Antena3, care citează surse politice.
În urma întâlnirii de azi dintre premierul Florin Cîțu și reprezentanții cultelor s-a hotărât ca bisericile să rămână deschise în Noaptea de Înviere până la ora 02.00, astfel încât credincioșii să poată participa la slujbă, cu respectarea anumitor norme de protecție.
La rândul său, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, le-a transmis decidenților că noaptea de Înviere trebuie să fie una fără restricții, atât de Paștele romano-catolicilor și protestanților, din 4 aprilie, cât și de Paștile ortodocșilor și celorlalte confesiuni creștine, pe 2 mai. Va urma un comunicat oficial în scurt timp.
Știrea inițială:
Înaltpreasfințitul Teodosie le cere autorităților să nu îi mai umilească pe credincioși și le readuce aminte: ”Credința este de neatins”.
”Trebuie să fie în spirit european, în spiritul dreptului omului. Libertatea să nu fie încălcată, diminuată, nesocotită. Nu se poate. Azi e sărbătoare mare, e Buna Vestire, mă voi gândi la aceasta și mă voi ruga la Maica Domnului și la Mântuitorul Hristos să îi lumineze pe cei care se întâlnesc ca să ne dea dreptul nostru natural de la Dumnezeu venit să ne manifestăm credința, să nu fim închiși, să nu fim umiliți, obstrucționați.
Credința face parte din partea cea mai rafinată a sufletului nostru. Credința e de neatins! Oricâtă boală ar fi, dacă nu e credință, nu existăm. Cred că toate cultele au același obiectiv.
Noapte de Înviere trebuie să fie liberă. Știu toate autoritățile poziția mea: noaptea de Înviere trebuie să aparțină tuturor creștinilor. La Paștele catolici, catolicilor, la Paștele protestant, protestanților, la Paștile Ortodox, ortodocșilor. Paștile e sărbătoarea cea mai mare, trebuie să fie nerestricționată.
Nu trebuie să existe nicio restricție. Timpul e al lui Dumnezeu. Nu poate omul să se lupte cu timpul, nici cu veșnicia. Timpul e darul lui Dumnezeu. Noapte de Paști e în toată noaptea Lumină. Nu trebuie să facem în noaptea de Paști întuneric, să ne închidă cineva de la o anumită oră. Nu putem accepta așa ceva. Trebuie să respectăm libertatea”, a precizat înaltul prelat pentru Stiripesurse.ro.
Citește și
Locul unde a avut loc Buna Vestire. Acum e Biserica Ortodoxă Sfântul Arhanghel Gavriil Galerie Foto