Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că există o subraportare a infecţiilor nosocomiale, incidenţa fiind dublă faţă de media Uniunii Europene.
Ioana Mihăilă a afirmat că raportarea nosocomialelor este în creştere, pentru că, faţă de raportările anterioare, a început să se raporteze şi infectia cu clostridium.
”Subraportare”
”Este clar o subraportare, incidenţa este dublă faţă de media Uniunii Europene. Conform estimărilor, incidenţa este dublă, faţă de medide, dar noi raportăm 1%, şi din cauza fricii de consecinţele medico-legale a constării unei infecţii asociate actului medical”, a spus fostul ministru.
Ea a precizat că ”nu există această cultură, pur şi simplu, în a raporta real ce se întâmplă în spitale, din cauza fricii de consecinţele medico-legale”.
Ce ar urma
Mihăilă a mai spus că în toată planificarea de investiţii pentru următorii 7 ani, în PNRR şi planul pentru Sănătate, a gândit în spitale şi secţii noi, dedicate în special pacienţilor acuţi sau cei cu boli grave.
Clădirile vechi, unde circuitele nu pot fi optimizate, urmează să fie folosite pentru activităţi cu risc mai mic, precum îngrijirea paleativă, unde riscul de a suferi complicaţii este mai redus.
Citește și
Străzile din Centrul Vechi al Bucureștiului vor fi refăcute. Anunțul lui Nicușor Dan: ”Mulți ani”