Investitor-surpriză pentru Dinamo, altul decât Murad!

La Dinamo se caută investitor. Se caută, dar nu se găsește.

Din păcate pentru fani, până în prezent, acest lucru nu s-a întâmplat. Negocierile cu Adrian Tomșa, mogului media care a dorit să-i preia pe ”câini” s-au împotmolit, varianta Viorel Cataramă a picat din start, iar discuțiile cu Mohammad Murad s-au transformat într-o telenovelă.

Salvarea vine de după gard. E libanez și nu e Murad!

Într-un moment în care toată atenția este dirijată de posibilitatea ca Mohammad Murad să preia SC Dinamo 1948 SA, singur sau la braț cu un asociat, sursele PlaySport.ro spun că un alt om de afaceri important, tot libanez, este dispus să investească în echipa care a cucerit 18 de titluri naționale fiind, după Steaua, a doua cea mai galonată formație din fotbalul românesc.

Este vorba de Diya William Shoucair, conațional cu Mohammad Murad. Cei doi afaceriști se cunosc destul de bine și, în tinerețe, ar fi fost chiar colegi de studii. Precum fostul candidat la Primăria Mangalia, Diya Shoucair este stabilit de foarte mulți ani în România și deține o afacere foarte puternică în domeniul utilajelor de agricultură și construcții.

Ce avere are: 14 milioane de euro

Farm Tech România, cu 45 de salariați și o cifră de afaceri, în 2021, de 14 milioane euro și un profit de aproximativ 600.000 euro. Conform site-ului societății, Farm Tech România este importator al utilajelor Schaffer în țara noastră, dar și înțările vecine, Bulgaria, Serbia, Moldova și un important jucător în piața de profil din România încă din 2005.

Acestea sunt puținele date obținute în legătură cu discretul afacerist care ar fi intrat în hora negocierilor pentru preluarea lui Dinamo. În plus, mai există un element foarte interesant, care este legat de locația firmei Farm Tech România, sediul principal fiind, de foarte mulți ani, la Săftica, gard în gard cu legendarul cantonament al ”câinilor- roșii”!

A fost Murad un ”iepure” sau poate exista o colaborare între el și Diya Shoucair?

În ultimele zile, Vlad Iacob, administratorul special al SC Dinamo 1948 SA a transmis că discuțiile cu Mohammad Murad au ajuns într-un stadiu ”foarte avansat”.

”Discuțiile cu domnul Murad sunt foarte avansate și sperăm să tranșăm lucrurile în cel mai scurt timp cu putință. Nu vreau să dau un termen, știu că fanii așteaptă un termen, eu îmi doresc cel mai mult să se încheie lucrurile în privința finanțării”, a spus oficialul „câinilor” la finalul meciului piedut, 1-3 pe teren propriu, de echipa antrenată de Ovidiu Burcă, în fața Oțelului Galați.

Declarațiile administratorului special pot reprezenta un paravan pentru a ascunde discuțiile avansate purtate cu Diya William Shoucair.

Murad o întoarce ca la Ploiești?

Mai mult, PlaySport.ro a anunțat, joi, interesul pe care Mohammad Murad l-a arătat pentru a investi la Petrolul. În acest sens, sursele noastre spun că un apropiat de-ai afaceristului libanez a inițiat anumite discuții pentru a-i prelua pe „găzari”, clubul prahovean aflându-se, precum Dinamo, într-o situație financiară dificilă.

Citește și

Ministrul Finanțelor: ”România e amenințată de criza economică”