Între șaorma și cluburile de noapte

Dinamo s-a pregătit de meciul cu Mioveni, cum a făcut-o și pentru altele, dar rezultatul, scor 0-2, a făcut ca echipa din Ștefan cel Mare să nu mai aibă nicio șansă de a scăpa de baraj.

Unul dintre tinerii jucători ai ”câinilor” a intrat sub lupa conducătorilor, mai ales că riscă să se piardă. Drept dovadă, el nu a mai făcut parte din lotul alb-roșiilor, deși până aseară a fost titular.

Ahmed Bani, mijlocașul de 19 ani al lui Dinamo, e acuzat că duce o viață extrasportivă agitată.

A rămas pe loc

Dusan Uhrin l-a folosit pe mijlocașul de bandă ca piesa din primul ”11” care este eligibilă regulii U21 și a decis, până la meciul cu Mioveni, să se bazeze pe tânărul fotbalist chiar dacă randamentul său nu a fost unul care să impresioneze.

Pe jucătorul de 1,74 de metri îl ajută încă vârsta, împlinește 20 de ani în august, însă nu a progresat deloc în ultimele două stagiuni. În actuala ediție a adunat 27 de meciuri și s-a remarcat cu un singur assist!

În plus, suporterii au acuzat că Bani ar avea abateri în viața extrasportivă, cu ieșiri nocturne la un burger ori o șaorma sau la petreceri în cluburi, susține GSP!

Iar de acest detaliu au fost înștiințați și cei din conducerea grupării, care au avut deja o primă discuție cu tânărul fotbalist. Dinamoviștii se tem că o tânără speranță, pe care sperau să ia în jur de un milion de euro, s-ar putea rata astfel.

A beneficiat de accidentarea lui Bordușanu

În penultimul meci, cu FCU Craiova (1-2), deși a fost titular, Bani nu a ieșit în evidență decât cu faptul că abia mai putea alerga în startul reprizei secunde. Uhrin l-a înlocuit în minutul 67, cu toate că Dinamo ar fi avut nevoie de oameni care să facă diferența în ofensivă.

În ultimele săptămâni, Ahmed a fost ajutat nu doar de regula U21, ci și de accidentarea la umăr a lui Antonio Bordușanu. Lui Bani i s-a atras atenția că dacă nu-și va schimba atitudinea, va fi cel mult rezerva coechipierului său. Bani a reușit un singur gol în 51 de meciuri oficiale pentru Dinamo!

Patrick Petre, dat ”exemplu”

Roș-albii speră ca Bani să nu-i calce pe urme unui alt tânăr dinamovist care a demarat în trombă la seniori, iar acum e la Liga a 3-a.

”I s-a dat un exemplu elocvent, de dată recentă, Patrick Petre. Și el un tânăr de mare talent, dar care s-a irosit nu doar la Dinamo, ci și în Liga 1, ajungând acum să se bucure de câte un gol la eșalonul al treilea, la Minaur Baia Mare, la numai 24 de ani”, au transmis sursele GSP.

Mircea Rednic a fost rugat, la finele lui 2021, până să fie destituit, să-i acorde o șansă lui Petre junior, însă a evitat să-l readucă pe fiul lui Florentin Petre în ”Ștefan cel Mare”.

Citește și

Pelerinaj de Florii azi în Capitală