În fiecare an, pe 2 februarie, creștinii ortodocși sărbătoresc Întâmpinarea Domnului la templu de către dreptul Simeon, care are un rol foarte important în această sfântă sărbătoare.
”Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-31), a spus dreptul Simeon după ce l-a întâlnit pe pruncul Hristos, la doar 40 de zile după nașterea Mântuitorului.
Potrivit Tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă, iar în momentul în care a ajuns la textul ”Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu”, a înlocuit termenul ”fecioara” cu ”femeie” și pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26). Dar iată că ziua mult așteptată avea să i-L aducă în brațe pe Însusi Hristos, Mântuitorul lumii.
Imaginea înduioșătoare a acestei sărbători este conturată de bătrânul Simeon care Îl primește în brațele sale omenești pe dumnezeiescul prunc, de Fecioara Maria, Proorocița Ana și Dreptul Iosif, care, după rânduiala de atunci, adusese spre jertfă o pereche de turturele.
Pruncii erau duși la 40 de zile de la naștere spre închinare la templu
La 40 de zile de la naștere, pruncii erau duși spre închinare la templu, părinții având îndatorirea de a aduce un miel de un an, sau, dacă familia era mai săracă, o pereche de turturele. Așadar, plinind legea în deplină smerenie, Mântuitorul nu venise să strice Legea ci să o împlinească dar să o și desăvârșească.
Odată văzută și crezută proorocia pe care încercase să o schimbe din vârful penelului, Dreptul Simeon cere ”slobozirea” din viața sa pământească pentru că îi era degrabă împărtășirea bucuriei ”mântuirii gătite înaintea feței tuturor popoarelor” cu toți drepții Vechiului Testament.
A vrut să fie primul care le duce bucuria apropierii mântuirii, lucru care s-a și întâmplat pentru că nu la mult timp a părăsit trupul obosit de vreme, în timpul rugăciunii din templu.
Cum la fiecare sărbătoare folositor ne este a face un arc peste timp, culegând și aducând spre timpul personal mesajele/învățăturile cele de demult, deloc greu ne este a înțelege că dacă atunci Pruncul a fost dus la Templu spre a fi întâmpinat, astăzi Mântuitorul ne așteaptă cu fiecare Liturghie a-I ieși întru întâmpinare. O întâmpinare din care nu putem decât să nădăjduim a ne afla ”slobozirea” și exclama ”văzură ochii mei mântuirea Ta”.
Citește și:
Viețile Sfinților prăznuiți în ianuarie povestite cu mult har