--> -->

Indicat drept cel mai bun președinte pentru Dinamo: ”E un fanatic”

Managementul defectuos de la Dinamo din ultimii ani au dus clubul într-una din cele mai negre perioade din existența lui. Constantin Eftimescu și-a încheiat mandatul de director general interimar, pe 12 august, acum a rămas un simplu suporter după o viață dedicată clubului.

Fostul goal-keeper, în vârstă de 69 de ani, a câștigat 7 trofee cu ”câinii” și a fost jucător în marea echipă a roș-albilor de la începutul anilor 80. Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, fostul oficial a vorbit și despre cine ar vedea potrivit să conducă Dinamo în diverse perioade.

Întrebat pe cine ar considera cel mai potrivit președinte, dacă Dinamo nu ar fi în insolvență, Eftimescu a răspuns ferm, oferind și alte detalii din intimitatea grupării.

”Bogdan Bălănescu. E unul dintre cei mai buni manageri de club. Face tot. Este un fanatic dinamovist, oriunde ar activa, dar au greșit cei din DDB, recunosc și cei de acolo, așa cum au greșit și cu domnul Badea, și cu domnul Borcea. Ca atare, am înțeles că cei de la DDB mai trec și acum pe la domnul Badea și-i solicită sfaturile. Nu e rău când recunoști unde ai greșit!”, a comentat Eftimescu.

” Iuliu Mureșan e cel mai potrivit pentru perioada prezentă. Nu poate spune nimeni că nu e un președinte bine, a avut rezultate la CFR Cluj. Acum nu mai e la modă să fii născut la Dinamo. Vorbim de profesioniști. Dânsul a mai trecut printr-o insolvență, știe cum stă treaba, e un avantaj, al lui, al nostru, parteneriatul cu domnul Zăvăleanu, administratorul judiciar.

S-a greșit, dar a fost și lipsă de comunicare. La birouri au rămas foarte puțini, activi, plus unii care erau pe ștatul de plată și nu-i cunoștea nimeni. Eu am avut puține întâlniri cu domnul Zăvăleanu, dar citesc omul, am văzut că au început cu eliminări, și fetele de la birouri, hocheistele cum le zic eu, mă întreabă cine mai rămâne la club. „Așa e în insolvență”, le-am răspuns.

Șerdean cred că a fost o „săgeată”, el o fi vrut să facă. E dinamovist. Țălnar a fost cu sufletul mare, de dinamovist, a mers cu ei peste tot, dar și Cornel e păcălit. Deși continuă povestea asta, că i-a dat acțiunile „Pinocchio”, cum îi zic eu lui Cortacero. Pablo a arătat mereu doar pe telefon niște cifre că au bani, dar astea sunt povești de adormit copii. Poți încropi pe calculator niște foi că ai milioane.

Când îi ziceam că trebuie bani, dădea din mână, ca miliardarii: „Nicio problemă”. Eu le-am zis că atunci când vor veni banii, eu nu-i mai încurc și plec acasă”, a declarat Eftimescu.

Citește și

Florin Cîțu a încercat să se lipească de Klaus Iohannis, dar nu i s-a permis, la Ziua Marinei