Îndemn de Revelion: ”Să pășim în Noul An nu ca milogi ai lui Hristos, ci ca viteji”

Sunt ultimele zile din 2020, un an încercat pentru întreaga omenire. Într-o cateheză susținută la mănăstirea Radu Vodă, unul dintre părinții mănăstirii a explicat cum ar trebui să pășim în 2021. Slujba de Anul Nou la Mănăstirea Radu Vodă va începe la ora 23:15 și se va termina la 00:30 și va fi transmisă pe canalul de Youtube al Mănăstirii.

”A fost ceva nou pentru noi, dar nu în sensul bun al cuvântului. Fiind final de an și începutul unui an nou, ca la orice aniversare sau eveniment important din viața noastră se cade să facem un bilanț. Însă noi, creștinii, suntem chemați permanent la un astfel de bilanț duhovnicesc, nu doar la final de an sau la ziua noastră aniversară, ci la sfârșitul fiecărei zile, după cum vedem în rugăciunile de seară, în care ne cerem iertare pentru păcatele noastre.

Care este rolul acestor bilanțuri? În primul rând să vedem ce lipsește, unde am greșit și ce putem îndrepta. Însă mai profund, un bilanț vorbește despre un timp trecut, pe care nu-l mai putem recupera, însă îl putem îndrepta prin acțiunile noastre din prezent.

Așadar, trecerea timpului este o constantă a vieții fiecăruia dintre noi. De aceea trebuie să cunoaștem cu toții valoarea acestui timp. Ne spune Domnul: Astăzi de veți auzi glasul Meu, să nu vă învârtoșați inimile voastre. Adică astăzi este timpul mântuirii.

Dragii mei, astăzi este singura certitudine. Timpul trecut este trecut, viitorul nu este al nostru, astăzi este singurul timp care ne rămâne în care să ne lucrăm mântuirea. Și știu de la Sfinții Părinți că orice amânare a lucrării noastre duhovnicești e de la diavol. Și ce înseamnă lucrarea noastră duhovnicească? Am vorbit de multe ori acest lucru, și anume grija pentru suflet, spovedania, împărtășania, atunci când suntem pregătiți și avem binecuvântare de la duhovnic, fapta cea bună, milostenia, lupta împotriva patimilor și a răutăților noastre, care este o luptă pe viață și pe moarte așa cum ne spune părintele Arsenie Papacioc. Și așa și este pentru că dacă pierdem lupta aceasta vom fi condamnați la moarte veșnică, iar dacă o câștigăm la viață veșnică.

Ne întreabă însuși Domnul: ”Ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă își pierde sufletul său? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? De aceea să fim cu luare aminte în ce investim timpul și pe ce îl cheltuim. Să înțelegem chemarea noastră și datoria noastră. Suntem chemați cu toții la îndumnezeire, iar datoria noastră de fii ai Dumnezeului celui viu este să răspundem afirmativ la chemarea Tatălui nostru cel din ceruri și să răspundem cu iubire la iubirea pe care Dumnezeu ne-o poartă. Altfel vom fi ca niște copii ingrați și nerecunoscători, nevrednici de iubirea Tatălui, nevrednici de a ne numi creștini, nevrednici de a mai fi primiți la masa Fiului de împărat, așa cum însuși Fiul Risipitor îi spune tatălui Său: Am greșit la Cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiu al tău.

Cu durere vă spun, degeaba venim la Biserică în fiecare duminică, dacă venim formal. Fără conștiința întâlnirii reale cu Domnul Iisus Hristos prin cuvântul Sfintei Scripturi și a Sfintei Împărtășanii. Degeaba ținem postul de mâncare dacă mâncăm carne de om așa cum este vorba, adică dacă vorbim de rău, bârfim sau osândim. Și un cuvânt pe care nu-l spun cu ușurință, dar degeaba ne împărtășim dacă ne împărtășim cu nevrednicie.

Așa făceau și Corintenii în vremea Sfântului Apostol Pavel, pe care îi ceartă apostolul cu asprime spunând: ”Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea mulți dintre voi sunteți necredincioși și bolnavi și mulți au murit”

Înfricoșător este acest cuvânt și ar trebuie să ne pună pe gânduri. Să înțelegem din aceasta că noi ne putem împărtăși cu nevrednicie chiar dacă ne spovedim. De ce este aceasta? Pentru ca la spovedanie trebuie să mergem cu pocăință, cu dorința nezdruncinată de îndreptare și de a nu mai repeta păcatele care ne-au depărtat de Hristos. Trebuie să mărturisim păcatele așa cum le-am făcut, fără menajamente, fără autojustificări, fără a da vina pe altcineva pentru păcatele noastre.

Să încercăm să vedem dincolo de preotul care ne stă în față la Sfânta Spovedanie. Și atunci îl vom vedea pe
însuși Domnul Iisus Hristos, care este de asemenea de față, primind mărturisirea noastră cea cu umilință, așa cum auzim de fiecare dată înainte de spovedanie. Să auzim glasul Domnului care ne spune: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă.

Să înțelegem că însuși Mântuitorul Nostru Iisus Hristos este de față la Sfânta Spovedanie și că El, Dumnezeu, n-are nevoie să-i spunem noi ce am făcut, pentru că el deja știe. Ci noi avem nevoie să ne recunoaștem căderile noastre în fața lui și să ne cerem iertare pentru ele punând astfel început bun al îndreptării noastre sufletești. Dacă venim cu gânduri ascunse sau cu viclenii la scaunul de Spovedanie ne osândim singuri în fața celui care vede în adâncul inimii și ne cunoaște din pântecele Maicii Noastre.

Poate veți spune că o viață asumată de creștini este grea, dar vă întreb și eu, ce lucru bun se face cu ușurință? Ce faptă bună se face fără jertfă? Căci însuși Dumnezeu Fiul a uimit lumea cu minunile Lui, așa cum și iudeii însuși nu mai văzuseră asta în neamul lor și că din veac nu s-a văzut să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Însă nu prin minuni a mântuit lumea, ci tot prin suferința Golgotei și prin durerea crucii. Tot prin jertfă a mântuit lumea.

Tot Sfânta Scriptură ne spune, nu este ucenicul mai presus decât învățătorul său, ce așteptări avem noi de la viața noastră? Ce dorințe nerealiste de viață îmbelșugată și dulce lăsăm să încolțească în sufletele noastre? Dacă pe mine m-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni, spune Domnul. Și mai zice: ”Cel ce nu-și poartă crucea sa și nu vine după Mine, nu poate să fie ucenicul meu.”

Însă nu trebuie să deznădăjduim. Că tot Domnul spune: ”Luați Duhul meu asupra voastră și învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre, căci jugul meu este bun și povara mea este ușoară.”

Așadar, dacă însuși Domnul spune că povara noastră este ușoară, cine suntem noi să spunem altfel?

Anul aceasta întreaga lume a trecut și încă ne aflăm într-o pandemie. Am mai spus și cu altă ocazie, indiferent de sursa acestui virus care a apărut în întreaga lume, noi trebuie să ne întrebăm de ce Dumnezeu a îngăduit ca această boală să vină peste noi. De ce Dumnezeu a îngăduit ca bisericile să fie goale de Sfânta Înviere? De ce Dumnezeu a îngăduit să nu ne putem bucura împreună de acest mare praznic? Și iată că și în continuare slujbele se desfășoară cu greutate și până de curând am trăit cu teama că nici de Nașterea Domnului nu vom putea fi în biserică.

Un răspuns a venit de la părintele Efrem din Arizona, părinte cu viață sfântă trecut la Domnul la începutul acestui an și ucenic al Sfântului Iosif Isihastul din Sfântul Munte. Acest părinte a apărut în vis unei vechi ucenice, care a întrebat de ce Dumnezeu nu oprește această pandemie. Iar părintele a răspuns că domnul Hristos este foarte supărat pe noi pentru că suntem răi unii cu alții.

Deci să nu mai privim în afara bisericii la răutatea lumii, ci să privim la noi înșine și să ne îndreptăm. Căci Dumnezeu ne-a dat o mulțime de ajutoare, ni l-a trimis pe Duhul Sfânt ca mângâietor, prin care se lucrează tainele bisericii, ne-a dat Sfintele Taine prin care ne curățim taina sufletului nostru și ne vindecăm de răutățile noastre, ne-a dat pe Sfinți ca modele de viețuire și sfintele lor moaște ca purtătoare de Duh Sfânt și ca semn că Dumnezeu cinstește pe cei care îl cinstesc. Căci ne va întreba Dumnezeu la judecată: ”Ce aș fi mai putut să vă dau și nu v-am dat? Ce aș fi putut să vă mai fac și nu v-am făcut?”

Atunci când ajungem în biserică, să ne uităm în jurul nostru și să-i vedem pe frații noștri din biserica cea trăitoare. Și ei au fost oameni ca și noi, supuși neputințelor, dar iată că au ajuns în Sinaxare și au ajuns să fie pictați pe pereții bisericilor. Și de ar fi să-i întrebăm, ce v-a costat oamenilor să ajungeți sfinți? Ei ne vor răspunde așa cum spunea și părintele Arsenie Papacioc: ”Puțin timp petrecut bine.”

Pentru orice neputință a noastră, pentru orice patimă a noastră, vom găsi un frate sau o soră a noastră pictat(ă) pe pereții bisericilor, care au biruit această patimă sau neputință. Să ne rugăm lor cu osârdie să ne ajute și pe noi în lupta noastră. Vă spun și acum, trebuie să avem o viață asumată în Hristos. Dumnezeu nu este doar un accesoriu pe care îl purtăm două ore la sfârșit de săptămână. Nu, este un mod de viață permanent. Dacă toată lucrarea noastră duhovnicească nu ne face să fim mai buni, mai înțelegători, mai milostivi, mai răbdători cu neputințele aproapelui, nu ne facem să fim mai angajați în războiul nevăzut împotriva patimilor și a neputințelor noastre, să luăm aminte că înseamnă că nu am înțeles rostul vieții noastre duhovnicești și irosim timpul degeaba.

”Nu știți oare că nedrepții nu vor moșteni împărăția cerurilor? Nu vă amăgiți, nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nu vor moștenii Împărăția lui Dumnezeu”, spune Sfântul Apostol Pavel.

Dragii mei, trebuie să fim realiști. Timpul pe care Dumnezeu ni l-a lăsat fiecăruia dintre noi este limitat și necunoscut ca durată. De aceea spune Domnul. Privegheați și vă rugați, că nu știți nici ziua, nici ceasul. Așadar să prețuim timpul, mult sau puțin, pe care Dumnezeu ni l-a trimis fiecăruia și să ne pregătim fiecare pentru întâlnirea cu Creatorul nostru.

Să pășim cu nădejde în noul an, nu ca milogi ai lui Hristos, ci ca viteji ai lui Hristos, prezenți în fiecare clipă pe câmpul de bătaie, nu împotriva altora, ci împotriva propriilor noastre micimi de suflete, împotriva răutăților care ne țin departe de Hristos. Să ne bucurăm când cineva ne cere ajutorul pentru că avem ocazia să împlinim porunca dragostei. Să ne rugăm cu osârdie, să postim cu smerenie, să ne spovedim cu pocăință, să ne împărtășim cu veselie, ca să auzim și noi cuvintele Stăpânului: ”Bine, slugă bună și credincioasă, intră întru bucuria Domnului Tău” Amin”, a explicat părintele Simion de la Mănăstirea Radu Voda.

Citește și:

Patriarhia, Slujbă de Anul Nou cu public