În marș spre titlu! Halep merge mai departe la Australian Open

Simona Halep a supraviețuit thriller-ului cu Ajla Tomljanovic, din turul 2 de la Australian Open, și a ajuns față în față cu Ekaterina Kudermetova, din Rusia, locul 36 în lume și favorită 32 la Melbourne. A fost primul meci direct dintre cele două.

Simona nu a mai respectat tradiția primelor două partide. A pierdut primul game, în fața unei prestații ofensive a adversarei. A fost un foc de paie, pentru că Simona a accelerat. Nu înainte ca rusoaica să conducă cu 30-0 în game-ul. A urmat o serie câștigătoare a Simonei, care a egalat la 1. Românca a penalizat îndrăzneala rusoaicei și a realizat un break scurt, la zero. Pe propriul serviciu a fost mai greu pentru locul 2 mondial. Kudermetova a avut două mingi de rebreak, dar nu a găsit lovitura câștigătoare și s-a făcut 3-1. Kudermetova a încercat să revină cu servicii puternice. Simona a replicat însă bine. Un backhand invers a închis game-ul, 4-1.

Așii au făcut diferența pe serviciul Simonei. A lăsat-o fără replică pe adversară, chiar dacă rusoaica s-a agățat de fiecare punct. Apoi, Kudermetova a încercat să stea în set, pe propriul serviciu. A avut 40-15, în ciuda unei defensive solide a Simonei. Loviturile câștigătoare, dar și o dublă greșeală a rusoaicei au pus-o pe Halep în poziția de a avea 3 mingi de set. A reușit-o pe ultima și a închis setul după 31 de minute, 6-1.

Simona a părut ușor nervoasă în debutul setului 2. A pierdut surprinzător primul game, chiar pe propriul serviciu, după o dublă greșeală. Simona i-a retezat destul de repede speranțele rusoaicei. A făcut rebreak și apoi și-a calibrat serviciul, ajungând în avantaj după 11 minute de joc, 2-1. Kudermetova a simțit că poate ieși din meci. A servit tare în game-ul 4, a ajuns la 30-0, dar apoi s-a blocat și Simona a ajuns la minge de break. Au venit, totuși, 3 egalități și rusoaica a egalat la 2. Cele două mingi de break ratate au afectat-o pe Simona, care nu și-a regăsit ritmul și a pierdut game-ul 5 la zero. Cumva, Halep și-a revenit incredibil. A fost supusă unui tir de lovituri grele, dar a găsit câteva retururi de manual. Acestea au exasperat-o pe Kudermetova, care a greșit și a cedat game-ul 6. Greșelile au continuat de ambele părți. Simona și-a periclitat serviciul cu o dublă greșeală, dar și cu o minge în fileu. S-a revanșat apoi și a revenit la conducere, 4-3.

Jocul oscilant al rusoaicei nu s-a oprit. A servit puternic, a ajuns la 30-0 în game-ul 8, dar apoi a căzut inexplicabil și Simona a avut trei mingi de break. A găsit finalizarea perfectă și și-a oferit șansa să servească pentru a încheia meciul. Nu a ratat ocazia oferită. A fost stăpână pe ea și a ajuns la două mingi de calificare în turul 4. Kudermetova a găsit cumva resurse să revină și le-a anulat pe ambele. A treia a fost cea care a decis jocul. După 79 de minute de la debutul partidei, Halep s-a impus cu 6-1, 6-3.

În turul următor, Simona va întâlni câștigătoarea duelului Iga Swiatek – Fiona Ferro. În cazul unui succes, următoarea adversară ar putea fi Serena Williams.

Citește și

Ludovic Orban o atenționează pe Clotilde Armand: ”PNL n-a avut candidat la Sectorul 1, a susținut-o pe ea!”