Pandemia de coronavirus continuă să facă victime. Direct și indirect. La nivel global, sunt peste 786.000 de persoane contaminate în acest moment cu COVID-19 și aproape 38.000 de morți. Dar virusul ucigaș are și urmări nefaste în afara luptei pentru supraviețuire. Situația de acum duce și la falimentul unei societăți.
În 2004, Dinamo se pregătea pentru grupele Champions League, avea vise mari în vara în care cucerise eventul. În preliminariile UCL, înainte de a da peste Manchester United, care avea s-o elimine din competiție, ”câinii” au jucat cu gruparea slovacă MSK Zilina. Un adversar care i-a chinuit mult pe roș-albi, în ciuda celor două victorii ale bucureștenilor, 1-0 și 1-0, după golurile lui Dănciulescu și prestația entuziasmantă dintre buturi a lui Cristi Munteanu. Zilina ar putea fi primul club din lume care să se desființeze din cauza pandemiei.
Club cu 111 ani de existență, cu 7 titluri de campioană luate în perioada 2002-2017, locul secund în clasament, MSK este aproape de colaps întrucât jucătorii nu sunt de acord cu diminuarea salariilor. S-au trimis notificări către 17 fotbaliști, fiind informați că li se vor scădea remunerațiile cu 70-80 la sută. Căpitanul formației, Miroslav Kacer, a fost șocat: ”Am primit notificare cu propunerea clubului. Cred că se putea ajunge la o înțelegere. Nu știam că oamenii de la club vor demara procesul de lichidare a societății”. Jurnaliștii slovaci spun că s-a ajuns la măsura extremă din partea grupării, întrucât fotbaliștii n-au agreat tăierea salarială.
Citește și
Și Becali a fost foarte surprins: ”Nu mă așteptam, n-au pierdut nimic!”