--> -->

Sfânta Împărăteasă Alexandra a Rusiei, despre mame: ”Cea care zidește cu adevărat”

Soția ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II-lea, Alexandra Feodorovna, a scris într-un jurnal al său tot felul de însemnări despre gândurile sale referitoare la mame și la cum ar trebui ele să-și crească copiii.

Născută Alix de Hessa în Darmstadt, Germania, în 1872, ea s-a îndrăgostit de țareviciul Nicolae, al cărui unchi, Marele Duce Serghei, era deja căsătorit cu sora ei, Elisabeta, devenită ulterior sfântă după moartea soțului, când a renunțat la toată averea ei, s-a călugărit și a înființat o mănăstire cu orfelinat și farmacie în Moscova, dar care odată cu instaurarea regimului ateu a fost ucisă.

Cele două surori au fost botezate de către părinți în religia luterană, au avut o mamă extrem de bună și milostivă, dar care a murit de tânără. Cele două s-au botezat în religia ortodoxă după ce s-au căsătorit și au trăit credința extrem de intens.

Împărăteasa Alexandra a Rusiei a avut cinci copii cu Țarul Nicolae al II-lea: Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Alexei. Aceasta s-a ocupat de educația acestora dar și de a-i învăța pe ei adevărata credință. Întreaga familia a fost executată pe 17 iulie 1918, în Casa Ipatev din Ekaterinburg, Rusia. Împărăteasa Alexandra avea 46 de ani.

În cartea Sfânta Împărăteasă Alexandra a Rusiei – Să învățăm să iubim, tradusă din limba rusă de Ioana Kamata, aceasta are mai multe cugetări despre dragoste, căsătorie și viața de familie, iar astăzi am ales un pasaj despre mame și cât de importante sunt ele.

”O lucrare de mare însemnătate pe care orice om o poate săvârși pentru Hristos este aceea de a împlini ceea ce-i stă cu putință și tot ceea ce se cuvine să împlinească în sânul propriei familii și în propria casă. Bărbații au îndatoririle lor, de o deosebită însemnătate și seriozitate, însă trebuie să luăm aminte că cea care zidește cu adevărat casa, este de fapt femeia, soția și mama.

Firea și viețuirea ei hotărăsc și vădesc starea care va domni în căminul familiei. Dumnezeu se face cunoscut copiilor în primul rând prin dragostea mamei. Este, de altfel, o vorbă plină de înțelepciune: ”Pentru a fi mai aproape de tot omul, Dumnezeu a creat mamele” ce gând minunat și drept!

În dragostea de mamă se întrupează, putem spune, dragostea lui Dumnezeu și înconjoară viața copilului cu nemărginită, negrăită blândețe și gingășie.

Sunt și unele mame care se dăruiesc întru totul dragostei față de copii lor, dar care se gândesc, în cea mai mare parte a timpului, numai la lucrurile cele pământești. Muncesc din greu și se jertfesc, însă numai pentru folosul cel material al fiilor și fiicelor, de pildă, pentru a le cumpăra cele mai bune haine, sau pentru ca aceștia să dobândească o învățătură aleasă și să poată dobândi un loc bun în societate.

Din păcate, însă, aceste mame nu se îngrijesc câtuși de puțin de viața și de sporirea duhovnicească a copiilor lor. Nu-i învață să împlinească voia lui Dumnezeu. Sunt unele familii în care copiii cresc fără să fi auzit vreodată pe părinții lor rostind vreo rugăciune și fără să fi primit niciun fel de învățătură duhovnicească.

Dar sunt, de bună seamă, și familii în care candela credinței este mereu aprinsă, strălucind cu putere, familii în care se rostesc neîncetat cuvinte de dragoste către Hristos, case în care copiii află, încă din cei dintâi ani de viață, că Dumnezeu îi iubește și învață să se roage încă de când încep a gânguri.

Trecând, apoi, anii, chiar și după o vreme îndelungată, amintirea acelor clipe sfinte din copilărie va dăinui neînfrântă și le va lumina viețile chiar și în cele mai grele clipe, chiar și în întunericul cel mai adânc, îi va însufleți în mijlocul suferințelor, le va descoperi taina biruinței în lupta cea mai grea, iar îngerul lui Dumnezeu îi va ajuta să izbândească chiar și în cele mai grele ispite și să nu cadă în păcat.

Mediul în care trăim este de o însemnătate hotărâtoare. Noi nu izbutim să înțelegem întru totul cât de mult înseamnă, de fapt, starea din familie, duhul în care copilul se naște și crește, adânca înrăurire pe care acesta o are asupra formării și dezvoltării caracterului. Cel dintâi și cel mai de seamă loc pentru noi, locul în care învățăm despre adevăr, despre cinste și despre dragoste, este căminul familiei, casa în care ne-am născut și care va fi întotdeauna pentru noi locul cel mai iubit din lume.

Fericită este casa în care toți membrii familiei, părinți și copii, fără deosebire, cred împreună în Dumnezeu. În astfel de cămine domnesc bucuria și apropierea plină de dragoste. Astfel de lăcașuri nu sunt nimic altceva decât pridvoare ale Raiului. În ele nu-și poate afla loc înstrăinarea”, se arată în carte.

Citește și:

ROMÂNIA FRUMOASĂ Trasee spectaculoase pe un munte emblematic