IMAGINEA ZILEI Au început cu istoria, înainte de limba română! Spaniolii au fost impresionați

Dinamoviștii au început de astăzi pregătirea meciului orgoliilor cu U Craiova, liderul la zi al clasamentului, care ar trebui să concidă cu renașterea echipei lui Cosmin Contra, după două eșecuri.

”Câinii” au avut un mercato spectaculos, însuși antrenorul a spus că niciodată nu i s-au adus, ca acum, jucătorii pe care și i-a dorit, astfel că roș-albii ar trebui să justifice toate promisiunile adresate fanilor, cum că echipa și-a propus și poate să ajungă în play-off după 3 ani ratați. Rufo Collado a spus zilele trecute că vrea să-i trimită pe străinii din lot, din club, la cursuri de limba română. O parte dintre elevii lui Contra au început să se familiarizeze cu țara noastră.

În acest week-end, beneficiind de ziua liberă, de faptul că a fost frumos afară duminică, Borja Valle, Juan Camara, Tomas Mejias și Isma Lopez, împreună cu jumătățile lor, au părăsit Capitala și au mers la munte. Împreună, în team building. Cele patru cupluri au înnoptat la Brașov, cazându-se în centrul orașului de la poalele Tâmpei, au vizitat nu doar frumoasa urbe, ci și Castelul ”Peleș” de la Sinaia, ci și Castelul Bran, familiarizându-se atât cu poveștile despre Regina Maria, cât și despre legendele legate de contele Dracula.

Oricum, fotbaliștii au fost plăcut impresionați, mai ales că, din ceea ce ne-au povestit, au avut noroc și nu au prins aglomerat pe Valea Prahovei. Chiar vor să revină în zonă când vor avea mai mult timp, plus să adauge Sighișoara la palmaresul de turist. Spaniolii au făcut și o poză împreună lângă Castelul Bran, care i-a impresionat.

Citește și

Iordănescu s-a luat de Contra și de Petrescu, apărând naționala: ”Cu ce contribuie ei?!”

No Comments Yet

Comments are closed