Ilinca Vandici se apără: ”Ipotetic”

Ilinca Vandici a fost aspru criticată după declarațiile controversate pe care le-a făcut într-un podcast al lui Damian Drăghici, vizavi de viața ei conjugală. Declarațiile sale au stârnite multe controverse.

Ilinca Vandici, 35 de ani, a fost aspru criticată și mulți au considerat total nepotrivite principiile ei. Invitată în emisiunea lui Teo Trandafir, vedeta a vrut să clarifice situația.

”Trebuia să mai punctez”

”După atâția ani de muncă, tot mai învățăm lucruri. Suntem puși în situații care să ne ajute să evoluăm, să fim și mai buni. Asta e una dintre lecțiile pe care le-am învățat în perioada asta. Cumva, am fost extrem de relaxată în acel podcast.

În mediul online lucrurile sunt mai relaxate. Am pornit de la ideea greșită că oamenii mă cunosc de atâta amar de vreme. Întotdeauna vorbim din propriile noastre experiențe. Era o discuție ipotetică, ce nu aș putea ierta. În secunda doi, gândul meu a fugit către toate experiențele din relațiile trecute. Am greșit. Trebuia să mai punctez asta încă o dată”, a mărturisit Ilinca Vandici la ”Teo Show”.

Prezentatoarea de la ”Bravo, ai stil!” a recunoscut că a greșit atunci când a lăsat să se interpreteze că i-ar ierta orice bărbatului de lângă ea.

”Nu vreau să generalizez, să pun reguli, vorbesc strict personal. Cred că o femeie e liberă să facă tot ce își dorește să facă, dar câtă vreme se simte împlinită și confortabil. E dureros. Trăiesc cu niște sentimente dureroase”, a adăugat Ilinca.

Declarațiile controversate făcute de Ilinca Vandici

Invitată acum câteva săptămâni la podcastul lui Damian Drăghici, Ilinca Vandici a spus cum vede ea un bărbat adevărat. Pentru vedeta de la Kanal D, partenerul trebuie să ”rămână șmecher”.

Ea a spus că nu este de acord ca bărbatul de lângă ea să facă cumpărături și nici să schimbe scutecele copilului.

”Nu îl trimit la Mega la cumpărături. Nu îl pun să schimbe scutecul copilului. Nu îl pun să se dea cu rolele/patinele prin parc, să nu știu ce. Nu, domnule! Bărbatul e bărbat. El trebuie să fie șmecher, să rămână așa. Aaa, că are și momentele lui cu copilul, treaba lor. O să le aibă și de acum înainte, că doar el o să-l ducă la femei, nu eu. Dar pentru mine, bărbatul trebuie să fie stâlpul, da?!”, a spus Ilinca Vandici în cadrul podcastului.

”Să facă bani”

Și în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D, vedeta a transmis aceeași idee: ”Eu vreau ca bărbatul să meargă la muncă, să facă bani pentru familie, pentru copil. Lasă că scutecele le schimb eu, nu e o problemă. De asta suntem noi femei.

De asta purtăm noi copilul în pântece nouă luni de zile. Nu e datoria lui să schimbe scutece. De pe la vreo trei ani și jumătate Andrei (soțul Ilincăi – n.r.) a început să se apropie de Zian”, a declarat ea.

Prezentatoarea a stârnit însă revoltă în mediul online după ce a declarat că ea i-ar ierta orice soțului ei, Andrei Neacșu. ”Nu știu ce ar putea omenește să facă un bărbat să nu îl iert. Nu există”, a spus ea.

Citește și

Viorica Dăncilă: ”Am făcut greșeli de exprimare, dar n-am fost marioneta lui”. Pe cine acuză de trădare