Ilinca Vandici: ”Două-trei gentuțe, atât”

Prezentatoarea ”Bravo, ai stil” de la Kanal D i-a relatat colegei de trust, Denise Rifai, că nu a căutat bărbații milionari, ci doar a atras astfel de situații în viața ei, însă nu a profitat de pe urma relațiilor.

În cadrul emisiunii ”40 de întrebări” de la Kanal D, ardeleanca a povestit cu ce s-a ales din relațiile amoroase, mai mult sau mai puțin celebre, de până la căsătoria din 2017, cu Adrian Neacșu. Cei doi au și un băiețel, pe Zian, în vârstă de 4 ani.

”Am avut un iubit pe care l-am întreținut eu”

Prezentatoarea de la ”Bravo, ai stil” a fost chestionată dacă a avut vreun iubit fără bani! În trecut, a fost acuzată că a vânat bărbați bogați.

”Am avut iubiți fără bani, mai mult, am avut unul pe care l-am întreținut eu! Nu i-am căutat pe cei cu bani. Sunt genul de femeie care târziu și-a apreciat frumusețea. Ca apreciere pentru mine, eram sub nivelul mare. Da, s-a nimerit să fiu cu bărbați potenți financiar, am atras asta în viața mea, atât.

Dacă eu îmi permit o mașină, o casă, iar el nu reușește o mașină mai șmecheră, o casă mai frumoasă, niște haine mai bune, de ce l-aș iubi?! Am avut relații cu milionari, dar nu m-am ales cu nicio vilă, cu nicio mașină, cu nicio piscină. Două-trei gentuțe de firmă și câteva coliere cu diamante”, a povestit Ilinca.

”I-aș ierta orice soțului”

Orădeanca a explicat și ce a căutat în diversele pasaje amoroase din trecut: „Dorința de a găsi în parteneri acea afecțiune pe care nu am avut-o din partea părinților, dorința de a fi în centrul atenției, de a fi văzută, de a fi apreciată de public, de a primi laude în permanență. O durere mare, un gol imens pe care am încercat să îl umplu așa cum am putut”.

Faptul că are o familie, un băiețel, pe Zian, îi conferă un alt tip de gândire femeii de 35 de ani, față de perioada dinainte de a fi mamă.

”Înainte de Zian, nu i-aș fi iertat nimic soțului, bărbatului de lângă mine. Dar, deși nu vreau să zic, i-aș ierta absolut orice! Și când spun absolut orice este absolut orice”, a mărturisit ea.

Citește și

Vine Iepurașul. Vacanță la Nevis Resort&Aquapark cu 30% reducere